Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenuşie Şi-un cocoş împintenat S-au suit şi stau la sfat: – Ia te uită, mă rog ţie, Cât de sus ne-am înălţat!… Şi deodată, cu glas mare, Începură amândoi, Să cotcodăcească-n soare: –
Cântec – George Topîrceanu
Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară… Când de sub frunze moarte ies În umbră viorele, Iar eu străbat huceagul des Cu gândurile mele… Când strălucesc sub rouă grea Cărări de
Călimara – George Topîrceanu
Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint, Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fântână, din
Către chipul din oglindă – George Topîrceanu
Cum stai în rama şi te uiţi Atât de trist la mine, Mă-ntreabă ochii tăi miraţi: “Mă mai cunoşti, străine?” “Urâtule, nu te cunosc! Prea palid eşti la faţă Şi prea bolnavi ard ochii tăi, Privirea lor mă-ngheaţă… Că te
Catrene improvizate – George Topîrceanu
(în onoarea ilustrului Tăslăoanu) Ca o cometă fără coadă Ai apărut pe firmament Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, – Dar n-ai talent. Ai tot ce-ţi trebuie: hârtie, Cerneală, public indulgent, Parale şi tipografie, – Dar n-ai talent. Te-ai instalat
Cioara – George Topîrceanu
Câmpul alb, ca un cearşaf, Până-n zări se desfăşoară… Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemişcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheşă ca un hornar Şi macabră ca un cioclu; Neagră ca
Clipe de zbucium – George Topîrceanu
Iubita mea, te simt aşa departe… Mi-ai pus pe frunte mâinile subţiri, Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Fiinţa mea întreagă când te cere, Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti, Şi câte
Copilul – George Topîrceanu
In noaptea trista care ne desparte, Tu poate simti in jurul tau suspine Si falfairi de aripi si de soapte… E dorul meu ce vine de departe Si ostenit adoarme langa tine, Cuminte ca un fluture de noapte Ce s-a
Despărţire – George Topîrceanu
Trec pâlcuri de răchită şi stâlpii fug întruna, Pe cer în clarul zilei ne urmăreşte luna, Şi trenul deopotrivă la-ntrecere cu ea Aleargă peste câmpuri… Adio, draga mea! Adio Gândul doarme şu sufletu-mi veghează… Uimit mă uit cum joacă pe
Fantezie de toamna – George Topîrceanu
Acesta-i un cantec pe care de mult Am vrut sa vi-l cant dumneavostra. Natura-l repeta cu aspru tumult. Acesta-i un cantec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastra. Ca vechiul ceasornic cu muzica, port Cantare latenta in mine. Se