Cât de rau esti, Doamne, Doamne! Tu ma-ntrebi grabit si-aprins, Daca te-am iubit vreodata? Ce-i cu tine? Ce te-a prins? Dac-as sti, eu ti-as raspunde; Cum sa stiu, ca n-am de unde! Eu la asta niciodata N-am gândit cu dinadins.
Noapte de vară – George Coşbuc
Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiş; Zboară mierlele-n tufiş Şi din codri noaptea vine Pe furiş. Care cu poveri de muncă Vin încet şi scîrţîind; Turmele s-aud mugind, Şi flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofiţa, pe-ndelete, Vin neveste
Noi vrem pământ! – George Coşbuc
Flămând şi gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut Şi câine eu ţi-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vânt, De ai cu iadul legământ Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi! Răbdăm poveri,
Nu te-ai priceput – George Coşbuc
Nu te-ai priceput! Singur tu nu mai placut, Ca eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! Ti-am fost draga, stiu eu bine, Dar, sa-mi spui, tu te-ai temut. Si eu toate le-am facut, Ca sa poti
Numai una – George Coşbuc
Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie, ca un spic de grâu, Cu şorţul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Şi când o văd, îngălbenesc; Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc, Iar când merg alţii de-o peţesc, Vin
Nuntă în codru – George Coşbuc
Ce mai chiu şi chef prin ramuri Se-ncinsese-atunci! Numai fraţi, şi veri, şi neamuri De-ar fi fost umpleau o ţară! Dar aşa, că s-adunară Şi străini din lunci! De mă-ntrebi, eu nu ştiu bine, Alţii poate ştiu — Ce să-ntrebi
Nunta Zamfirei – George Coşbuc
E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Şi-avea o fată, – fata lui – Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. Şi dac-a fost peţită des, E lucru tare cu-nţeles, Dar
O istorie veche – George Coşbuc
Cu flori de crang Te’mpodobesti,de tine beata, Dar n’ai simtit tu niciodata Ca florile din plete plang? Sarmana fata! Trecand pe lunci Tu rupi o floare’mbobocita, Si’o floare ce’i?Nu esti oprita S’o rupi cand vrei,si s’o arunci Apoi strivita. Si
O scrisoare de la Muselim-Selo – George Coşbuc
Măicuţă dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt şi vreme grea, Şi-Anton al Anei zace De patru luni, şi-i slab şi tras, Să-l vezi, că-ţi vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Şi sufletul dintr-însul. Apoi, să ştii c-a fost
Oltenii lui Tudor – George Coşbuc
Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri – Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulţimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese cântec vitejesc, Şi cu glas de surle cântă Tot poporul românesc. Lasí să-i sune surle-n ţară,