De ce nu m-aş putea uita înfiorat la braţul tău suav, când dormi, atât de bine tu mirositoareo, cu ochi închişi, enormi. De ce n-aş crede că vin zeii călări pe lungi miresme ca să-şi depună umbra lor la tine
Munții – Nichita Stănescu
Bătură în zăpadă lupii cu pas înfipt, talanţi şi rupii în ceasul ăsta, când nu ştie noptirea-n crenge să se împle Imi urlă lupii-ncinşi sub tample ceas sângeros de haiducie Muierea mea cernită-n plete hai, dă-mi paharul plin: mi-e sete!
Muzica – Nichita Stănescu
Deodată au venit pe sub copaci. Duceau cu ei o chitară care lăsa în seară o umbră grea, triunghiulară. După aceea au început să cânte şi melodia a întins spre tine braţele ei reci. Eu mă uitam în pământ, în
Muzica II – Nichita Stănescu
Muzica mă apropia de lucruri, punea un arc între mine şi ele şi puteam să cad de departe, din sfere, fără să-mi frâng nici un mădular, fără să-mi pierd nimic din putere. Muzica alegea din mine, ca un magnet, sentimentul
N-ai să vii – Nichita Stănescu
N-ai să vii şi n-ai să morţi N-ai să şapte între sorţi N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară. Pe fundalul cel albastru din al ochiului meu vast meteor ai fost şi astru şi încest ai fost, prea cast.
N-am mai murit de foame… – Nichita Stănescu
N-am mai murit de foame multă vreme. De când în loc de ochi aveam ciuperci, şi izbeau peste lopeţi de trireme ploi neântregi. Eu am murit în trecut, chiar înainte de a mă naşte. De mercur instabil ţin un scut
N-au murit în zadar – Nichita Stănescu
N-au murit la Plevna în zadar străbunii din legende şi din poveşti, o dovedesc prea clar cuvintele: Sunt, Eşti. N-au murit în zadar părinţii părinţilor noştri la Mărăşeşti, o dovedeşte prea clar vorba care-o zic azi: Sunt, Eşti. În Tatra
Nașterea – Nichita Stănescu
M-am trezit dintr-un somn pe care nu l-am dormit. Aş fi fost un arbore binemirositor dar mă chinuia foamea arborilor binemirositori. Aş fi fost un lup urâtmirositor dar mă chinuia foamea lupilor urâtmirositori. Aş fi fost apă de ocean greoaie
Necuvintele – Nichita Stănescu
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi. El a întins spre mine o ramură ca un braţ. Eu am întins spre el braţul
Nedarea numelui – Nichita Stănescu
Despaducheaza tu Carpatii toti de vulturi daca poti eu muma matii nu ii dau caci i-a dat tot si roata eu i-am dat-o si cimitirul meu eu i l-am dat sa stea insamantata ea cu mine ca sa te nasca