Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide, În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide În cari răsfrîng misterul văpăile livide. Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată, Nici pagini cu poeme rămase de-altădată Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi
Umbra – Tudor Arghezi
Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii, Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci, Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii, Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci. Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare Şi copie leită, croită pe
Zăpada – Tudor Arghezi
Fulg limpede şi pur, Te-aştept să te scobori, Petala de pe flori Sădite în azur. Azurul se încheagă Să facă iernii salbă. E-o trudă-n bolta-ntreagă Să-ţi facă fiinţa albă. Dar ajungând la noi, Cu steaua şi cu luna, Tu treci
Zdreanţă – Tudor Arghezi
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfeniţele-i atârnă Şi pe ochi, pe nara cârnă, Şi se-ncurcă şi descurcă, Parcă-i
Ziua cenusie – Tudor Arghezi
Ziua cenusie, vanata zi trista, Isi cocoloseste soarele-n batista. Printre caravaua ceturilor, sura, Plopii de franghie-s prinsi de tesatura. Roiuri, porumbieii:vreo cateva sute De scrisori si plicuri albe, desfacute. Negura urzeste, molcoma si muta, Noaptea nentrerupta, nemaiinceputa. Hornurile toate dau
Dan, căpitan de plai – Vasile Alecsandri
Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune… Aşa şi el apus-a din zile mari şi
Oda ostaşilor români – Vasile Alecsandri
Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munte! Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie, Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie Ce la vechiul nostru nume au
Pe mare – Vasile Alecsandri
Ah! viaţa pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu suspină, Suspină cu amar! Oricare nălucire L-a omului simţire Aduce-nsufleţire Cu
Bradul – Vasile Alecsandri
Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Printre negură se pierde Ca o fantasmă geroasă, Şi priveşte cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu şapte cojoace. El se scutură şi zice: “În zadar
15 mai 1848 – Vasile Alecsandri
Fraţilor, nădejde bună! fiţi cu toţi în veselie! Cerul însuşi ocroteşte scumpa noastră Românie! Azi e ziua de-nviere a românului popor, Care singur îşi urzeste dulce, mândru viitor. Priviţi cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată; Priviţi soarele ce-aruncă o lumină