Poezie George Topîrceanu

Plouă stupid… Cerul îşi scutură Ca dintr-o ciutură Frigul lichid. Cârduri de ciori – Neagră pecingine, Flori de funingine Zboară sub nori… Plouă perfid. Şi-n doză minimă Picură-n inimă Neant acid. Plouă de sus… Toamna ironică Îmi scrie-o cronică Cât

Pe cerul plin de stele nori negri se aştern Întunecând deodată al nopţii far etern. O umbră fioroasă învăluie pământul Şi-n pacea nopţii negre, vuind s-aude vântul. Mai fi-vor pentru mine vrodată nopţi cu lună? Furtună e afară şi-n pieptul

Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene şi roşii. Trec nouri de argint în valuri Şi cântă-a dragoste cocoşii. Mă uit mereu la barometru Şi mă-nfior când scade-un pic, Căci soarele e tot mai mic În diametru. Dar pe sub cerul

În plasa gândurilor mele de lumină Ţi-am prins imaginea: o viespe Subţire-n mijloc, ageră şi fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. Să cadă ca o floare pe faţa unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă… E seară…

Din asfintit, de peste munte, Rasfringeri rosii de amurg Se sfarma-n licariri marunte Si-n Dunarea umbrita curg. Dar unda tulbure le-ngroapa Când, subt rachitele din vale, De-abia mai tremura pe apa Ca niste coji de portocale. Acolo jos, peste cununa

Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ţine ca la noi un ceas ori două. Că ziua plouă, plouă pe-nserat, Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă. În faptul zilei, streşinile plâng. Pădurea stă plouată ca o curcă. Natura

Ah, războiul blestemat Câte văduve-a lăsat În durere – şi câţi prunci Au rămas orfani de-atunci! Dar când stai să te gândeşti, Toate cele pământeşti Sunt ca umbra norilor, Ca mireasma florilor. Nu-i mirare că, de-atunci, Au crescut sărmanii prunci

Ea are ochii mari, Ea are gura mică, Un corp cu forme tari Şi graţii de pisică. Dorinţe, pururi noi – Scântei ascunse-n vatră – Şi două braţe moi, Şi-o inimă de piatră.

Prin ce ţinuturi rătăceşti Pribeagă? În care grotă din poveşti Ai hibernat – o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Şi coapse fine, Abia sculptate din nimic, De ce te-ai dus de lângă mine?… Ţi-am prins în părul inelat

Regret că mă-ntrerupi din cale Cu interview-ul dumitale. Dar iată, mă opresc o clipă Să-ti dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat o dată sfera Acum vreo zece mii de ani Cînd astronomii de pe Terra Erau de-abia orangutani. (Flammarion