I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Şiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngeraşi, Cu alai De toporaşi. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le laşi? II Se-nalţă abur
Rapsodii de toamnă – George Topîrceanu
I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Şi-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fâneţele. Toate florile şoptiră, Întorcându-şi feţele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor
Rapsodii de vară – George Topîrceanu
I Cine-ar putea să spună Câţi secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?… Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Şi-n soare Frunzişul legănat Le-atârnă ca o barbă… Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit.
Ripostă – George Topîrceanu
Unui gazetar care cerea să fiu spânzurat Vrei să mă spânzuri, vasăzică?… Când te-am citit, în adevăr, Îţi dau cuvântul că de frică Mi s-a zbârlit un fir de păr! Cum? Ţi-a venit aşa, deodată, Netam-nesam? Păreai un om cu
Romanţă în stil vechi – George Topîrceanu
Se stinge amurgul cu roşii văpăi, Şi noaptea de vară Coboară-n tăcere pe munţi şi pe văi, Înaltă şi clară. La marginea apei să-şi caute vad O turmă s-abate. Răsare şi luna din codri de brad, În singurătate. Măicuţele-n umbra
Scrisoare – George Topîrceanu
Răspuns dlui Al. O. Teodoreanu …Ba mata eşti tip ridicol! Eu n-am scris nici un articol Întru apărarea Muzii, Despre cel care Pare Că-mi faci treizeci de aluzii… Criticul pe care-aici Îl ataci în versuri mici Nu-i, desigur, măscărici, Colibri
Singuri – George Topîrceanu
Dormi!… Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şoapte – George Topîrceanu
În noaptea tristă care ne desparte, Tu poate simţi în jurul tău suspine Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte… E dorul meu ce vine de departe Şi ostenit adoarme langă tine, Cuminte ca un fluture de noapte Ce s-a
Toamna în parc – George Topîrceanu
Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. Rumen de timiditate El se uită-n jos posac. Ea striveşte foi uscate Sub
Somnul – George Topîrceanu
Când numai luna singură din noapte Veghează din întinderea albastră, Şi când o rază albă, visătoare, S-a strecurat sfioasă prin fereastră Şi-a adormit pe pernă, lângă tine, – Atunci din cer, cu aripi nevăzute, Copilul morţii – somnul – tainic