Să ieşi în afară, să nu mai fii, să nu şi nu, ca şi cum nici n-ai fi fost. Efortul şi munca de atunci şi de acu, e pasăre fără zbor, fără rost. Bătrânul doarme-n risipire. E pescuit de sub
Scrisoare medievală – Nichita Stănescu
Duceam în viteză piramide de var, dar nu pentru ziduri, nu, nu. Duceam cuvintele acestei limbi romane dar nu pentru a fi spuse de guri. Noi suntem, iubito, aceiaşi. Numai pietrele s-au schimbat, numai iarba. Domneşte pe-aici violetul, tăcerea, cleiul
Scrisorile de dragoste I – Nichita Stănescu
I Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. II Ioachim spuse: Singurul fapt care nu este un fapt al lucrurilor, ci un fapt în sine mişcător este cuvântul. Ioachim zise: Cuvântul are un înţeles al
Scrisorile de dragoste II – Nichita Stănescu
XII Lasă-te pradă, lasă-te mâncat, lasă-te smuls din rădăcină, lasă-te rupt. Ninge dacă eşti în stare să îngheţi, – iar dacă nu ai firea îngheţului în tine însuţi, lasă-te nins de ea însăşi, de eşti! Ori dacă nu, ce dulce
Scularea din somn – Nichita Stănescu
Ca să ştergem faptul că ne-am strâns în braţe Vom trăi noi alte vieţi Viaţa scândurii, moartea pomului… Ca să ştergem respirarea ne vom umple, ne vom umple nu de aer ci de sânge,- plini de păsări visătoare Ca să
Scurtă baladă – Nichita Stănescu
Numai fereastra ta nu se stinge, nu. Singură sus, lângă cer, orbitoare, ca un ochi mă fixează când trec bolnav de vini imaginare. Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă frunzele verzi, pieritoare, când trec cu ninsoarea sub ei bolnav
Dormi ? – Tudor Arghezi
Dormi, sufletul meu? te-ai culcat? Ploua si singur mi s-a urît. Vreau sa nu te supar. Te-am vazut citind la lampa Si n-am bagat de seama Când ai închis oblonul din gradina, Tarcat cu dungi egale de lumina. Am batut
Dragoste tarzie – Tudor Arghezi
Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu. Inim-ar spune da, cugetul nu. Te-ai asteptat valtoarea sa ma ia Si sa ma arda in dogoarea ta. De unde te-ai ivit sa ma-mpresori Cu-atatea stele si cu-atati fiori? Nu ti-ai dat
Drum în iarnă – Tudor Arghezi
Decembre, ca un paradis De marmuri și scântei, Hlamida și-a deschis, Și dintre tei, Un vaiet lin de clopoței Suspină-abia, ca-n vis. Deasupra nopților s-a-ntins Legendă ideală, Și nu e suflet neatins, Oricât de stins, De diafana ei petală, În
Duhovnicească – Tudor Arghezi
Ce noapte groasă, ce noapte grea! A bătut în fundul lumii cineva. E cineva sau, poate, mi se pare. Cine umblă fără lumină, Fără lună, fără lumânare Şi s-a lovit de plopii din grădină? Cine calcă fără somn, fără zgomot,