De crezi în poezie, În sfânta armonie Din boltele cereşti, Când noaptea-nseninată Luceşte-ncoronată De stele ce iubeşti; De crezi în tinereţă. În gingaşa frumuseţă Ce-aprinde dulce dor, Şi-n tainica uimire Ce-nsuflă-a ta privire, O! scumpul meu odor! De crezi în
Deşteptarea României – Vasile Alecsandri
Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare, N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare, Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? Nu simţiţi inima voastră că tresare şi
Dimineaţa – Vasile Alecsandri
Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură, În curând şi el apare pe-orizontul aurit, Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit. El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară Şi
Doina – Vasile Alecsandri
Doina, doiniţă! De-aş avea o puiculiţă, Cu flori galbene-n cosiţă, Cu flori roşii pe guriţă! De-aş avea o mândrulică Cu-ochişori de porumbică Şi cu suflet de voinică! De-aş avea o bălăioară Naltă, veselă, uşoară, Ca un pui de căprioară! Face-m-aş
Dorul româncei – Vasile Alecsandri
De-ar vrea bunul Dumnezeu Să-mi asculte dorul meu! De-aş avea un copilaş, Dragul mamei îngeraş! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aş şopti cu blânde şoapte. Cât e noapte, cât e zi, Tot la sânu-mi l-aş păzi! L-aş păzi, l-aş
Fântâna – Vasile Alecsandri
Pe cărarea înflorită, care duce la fântână, În ştergar şi în catrintă, merge-o sprintenă română; Ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor, Cu gurita lui lipită de al laptelui izvor. Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare
Fluierul – Vasile Alecsandri
În poiana verde am găsit un fluier Şi i-am zis în treacăt: “O! Fluier perdut, Ai avut odată mult maestru şuier Care uimea lumea, ş-acuma eşti tăcut. Astfel şi poetul viu în tinereţa Gingaş, cu iubire, dulce a cântat, Dar
Gerul – Vasile Alecsandri
Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră
Gondoleta – Vasile Alecsandri
Cu Niniţa-n gondoletă Când mă primblu-ncetişor, Trecătorul din Piaţetă Ne priveşte-oftând de dor, Atunci cerul se-nsenină, Lucind vesel l-amândoi, Ş-Adriatica s-alină, Se alină pentru noi. În laguna de ne place A pluti pe-a marei val, Pentru noi Siroco tace Pe-a
Groza – Vasile Alecsandri
Galben ca făclia de galbenă ceară Ce-aproape-i ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau cruce; alţii, de mirare, Cu