N-ai să vii şi n-ai să morţi N-ai să şapte între sorţi N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară. Pe fundalul cel albastru
Alt haiku – Nichita Stănescu
Întunecând întunericul iată porţile luminii.
Altă matematică – Nichita Stănescu
Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu ştim cât face. Ştim că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu ştim cât face. Ştim, noi ştim că opt
Alte chei – Nichita Stănescu
Rămâne feşnic nedeschisă poarta aerului… Noi încercăm s-o deschidem cu respirarea, noi încercăm s-o deschidem cu păsările noi încercăm s-o deschidem cu răsăritul soarelui. Dar rămâne închisă poarta aerului. Norii nu sunt chei, norii nu sunt chei, nu-i aşa? rămâne
Alte Glose – Nichita Stănescu
Eseu Respirări Gem făr` s-o ştiu şi mi-s egale toate (Mihai Beniuc) I Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu anumite graniţe, a îngăduit mai întâi sentimentelor şi apoi numelui lor să se
Alte învăţături ale cuiva, către fiul său – Nichita Stănescu
I Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă. Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva, oricum îţi amorţeşte. Dacă dormi dus şi cu vise ; –
Alunecare – Nichita Stănescu
Alunecare din idee-n lucruri, cadere din cuvinte-n dinti un cer cu frunze care-l scuturi din verde-n galben scos din minti si cite zone reci se-ncheaga si de necontrolat cu vazul mandibule de cai incep sa sparga in dinti, din staule
Am vrut să mă schimb – Nichita Stănescu
Am vrut să mă schimb pe unul mai bun, L-am căutat cu lumânarea, Înalt ca bradul, curat ca floarea, Și care noaptea să doarmă tun. Ce, cu mândrie, să-şi zică: unul Ca mine-n lume nu mai există. Frumos, cu educaţie
Amfion, constructorul – Nichita Stănescu
Aici, pe câmpul unde-n vechime zeii n-au trecut decât călări, unde pietrele-şi arată colţii albi, şi iarba fuge speriată-n verzuiele zări, îmi dau întâlnire cu tine, femeie zveltă şi sălbăticită de frumuseţe, înainte de răsăritul soarelui, când stelele rostogolindu-se-nclină cerul
Amiezi de noapte – Nichita Stănescu
Vin vremuri roşii, de răscoală, Să împle vârf privirea goală Mocnind din codri şi din stânci Căuşul ochilor adânci . Iubito, fumegă din mine Reci ruguri sterpezite, line, În tâmpla străzii, brumărie, Un cântec surd de puşcărie Mi-s vineţi ochii