Se uita cu ochii negri sau cu bile se uita, sau, cu valurile mării, pasăre la dumneata Pe sub zborul dumitale cu ochi negri se uita prin atâta mult de aer și prin încă altceva; pasăre la dumneata, când zburai
Seara pe deal – Nichita Stănescu
Îndură-te de mine iubita mea visată cum timpul se îndură de ore altădată înțepenește-mi ochiul și neclipește-mi-l învârte-n juru-ți focul cu para de copil și lasă-mă-n căldură ca pe un animal si lasă-mă-ntorsură ca valul marii, val și încrețește-mi pielea
Secunda vieții mele – Nichita Stănescu
Secunda vieţii mele mi-a luat-o un vultur în plisc patru morţi şi opt răniţi văzui pe şosea. Secunda vieţii mele în cer este în plisc la vultur patru morţi şi opt răniţi am văzut pe şosea. Secunda vieţii mele vulturul
Semn 1 – Nichita Stănescu
Plutea o floare de tei în lăuntrul unei gândiri abstracte deşertul se umpluse cu lei şi de plante. Un tânăr metal transparent subţire ca lama tăioasă tăia orizonturi curbate şi lent despărţea privirea de ochi cuvântul, de idee, raza, de
Semn 12 – Nichita Stănescu
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt, fuioare de suflet de vânt, delfin în ghearele sprâncenelor mele, piatră stârnind în apă inele, stea înlăuntrul genunchiului meu, cer înlăuntrul umărului meu, eu înlăuntrul eului meu.
Semn 3 – Nichita Stănescu
Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul? Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre o smulge şi o zboară şi-o atârnă şi-o pluteşte? Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru? Că sentimentul de lăuntru îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.
Semn 5 – Nichita Stănescu
Ca şi cum ai vedea munţii plângând, ca şi cum ai citi din deşerturi un gând, ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând, ca şi cum ieri ar fi în curând, astfel stau palid şi trist, fumegând.
Semn 6 – Nichita Stănescu
O lumină fulgerătoare peste inima din mare vulturoaica se rupe-n două în cuib peste ouă. Pauză de gândire. Apoi o fulgerare în inima din mare când se rupe-n două vulturoaica peste ouă. Pauză de gândire.
Semnal – Nichita Stănescu
Încet! Mergeţi încet! Nu vedeţi? Piatra e obosită. Ea doarme. Doamne, ea doarme. Piatra e foarte obosită. Îndepărtaţi caii! Şi tu, ce faci acolo, tu… Cu tine vorbesc! Fii atent! Face prea mult zgomot răsărirea aceasta de soare Piatra e
Sete – Nichita Stănescu
Se dizolvă în mine, încet, chipul tău de piatră solubilă o, tu, dansând un menuet, pururea nubilă. Mă vor bea cândva, zeii şi vor simţi în mine gustul tău, cândva, când întomna-se-vor teii de sete şi de rău. Dar încă