Capăt al osiei lumii! Ceas alb, concis al minunii, Sună-mi trei Clare chei Certe, sub lucid eter Pentru cercuri de mister! An al Geei, închisoare, Ocoleşte roatele interioare: Roata Venerii Inimii Roata capului Mercur În topire, în azur, Roata Soarelui
Secol – Ion Barbu
Răsărit al crestelor de păsări, Steme nicăiri în fâlfâit, Bântuie, când soarelui voit Arcuite pajurile căţări. Seceri dintre secete-au sclipit! Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri, Anulare unor albe timpuri, Sub arginţii muntelui orbit.
Statură – Ion Barbu
Să nu prelingă, să nu pice Viu spiritul, robit în ea, La azimi albe să-l ridice: Sfiit pruncia ei trecea. Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă, Uşor sunau în răsărit; Şi nori ce nu ştiau s-ajungă Şi munţii, câţi va
Steaua imnului – Ion Barbu
Râu încuiat în cerul omogen, Arhaic Unt, din lăudată seară, Scurs florilor, slujind în Betleem, Când gărzile surpate înviară. Să port – sub raze deget şters înting – Un liniştit, un rar şi tânăr mugur Prin ger mutat, prin tufele
Suflet petrecut – Ion Barbu
Scăzută zării blândă e ţara minerală. – Inel şi munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat. Minţiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică – Ars doliul ei; cu fruntea călcată
Timbru – Ion Barbu
Cimpoiul veşted luncii, sau fluierul în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare… Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare Şi unda logodită sub cer, vor spune – cum? Ar trebui un cântec încăpător, precum Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;
Umanizare – Ion Barbu
Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire, In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit. Am parasit in urma grandoarea ta polara Si-am mers, si-am mers spre
Uvedenrode – Ion Barbu
La râpa Uvedenrode Ce multe gasteropode! Suprasexuale Supramuzicale; Gasteropozi! Mult limpezi rapsozi, Moduri de ode Ceruri eşarfă Antene în harfă; Uvedenrode Peste mode şi timp Olimp! Ceas în cristalin Lângă fecioara Geraldine! Dantelele sale Ca floarea de zale, Prin braţele
Scurta povestire – Nichita Stănescu
De mine cum trecea grăbită îşi rupse umbra şi apoi cum i-o luai în braţe, iute veni ca să mi-o ceară înapoi. Şi astfel ditamai bărbatul a fost nevoie ca s-ajut o fetişcană, să-şi înnoade umbra la gleznă, c-un sărut.
Scuturarea pomilor – Nichita Stănescu
-Scoală-te şi coboară-te de pe cracă, urlă la mine luptătorul, -Coboară cât mai iute cu putinţă, şi i-aţi şi cântecul: ia-ţi-l! -Mai lasă-mă să dorm, mai lasă-mă, l-am rugat, mai lasă-mă puţin cât un vis: atât! -Coboară, îmi spune luptătorul,