e-lectura

Sughiţa: Cineva gândea la ea. Cam peste-o lună-i dusă la vedere …Odaia zace în tăcere, perdeaua are ciucuri, creţuri, pe masă – cinci dulceţuri. Când se-ntoarce de la el, spârc, pe ea, un porumbel. Petiţoarele îi spun că-i semn bun.

Trec prin starea acestui suflet posibile existenţe – un năvod mortal ce smulge în sus totul, lăsând numai absenţe. Las locului această-nfăţişare şi o adorm, şi o îngheţ, şi o ţin în pura suspendare a celor care n-au venit şi

Clanul sufletelor inghesuite si murind de frig, sus in zoosfera, ciuruite de raze si strabatute de meteoriti, nu ma lasa, eh, din pricina istoriei, sa ma uit la stele! Am sa plec in Antile si-am sa va cumpar de-acolo ananasi,

Foaie verde fir lalele din puzderia de stele Galaxii, cuvant, luceafar, bolovani cu pieptul teafar, inima in piept bolnav sta luceafarul jilav. Diamantul in gunoaie te dospeste, te ogoaie, de auzi voce naroada; caini cu Galaxii in coada, patimi, vers

Câteodată însuşi cuvântul se împietreşte în timp ce timpul împietreşte. Câteodată ţi se face dor de visul cu stele al altcuiva. Când un adolescent sărută o adolescentă scuipă-ţi ochii cu care-i vezi şi răsare-ţi inima şi umple-ţi-o cu viaţa altora

Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt, cu tălpile late ca frunza platanului, aproape plutind, abia atingând anotimpurile anului. Cu mâinile crestate ca frunza de stejar, cu trunchiul cu scorbură-adâncă în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar spre-un cer

Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!… …Ardea spitalul cu bolnavi cu tot Şi flăcările sfârâiau în cărnuri Râs alb cutremurat de savaot. Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte! Ce râs de ziduri prăbuşite Strivind sub ele urlete, clipite Şi

Am întrebat o capră de ce este capră, iar ea de mirare era cât pe ce să moară și a început să scoată fum din ea, când încă mai era caldă și ca s-o liniștesc a trebuit să mă întreb

Ai văzut tu nenorocito vreodată sticla spartă căzută din rame a unei icoane a unei icoane de moarte mirată? Ai spart tu cu mâna ta de carne ţeava unei puşti, a unei arme Doamne, a unei arme? Pahar umplut cu

Îmi învăţam cuvintele să iubească le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată. Le arătam arborii şi pe cele care nu vroiau să foşnească le spânzuram fără milă, de ramuri. Până la urmă,