e-lectura

Alunecare din idee-n lucruri, cadere din cuvinte-n dinti un cer cu frunze care-l scuturi din verde-n galben scos din minti si cite zone reci se-ncheaga si de necontrolat cu vazul mandibule de cai incep sa sparga in dinti, din staule

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun, L-am căutat cu lumânarea, Înalt ca bradul, curat ca floarea, Și care noaptea să doarmă tun. Ce, cu mândrie, să-şi zică: unul Ca mine-n lume nu mai există. Frumos, cu educaţie

Aici, pe câmpul unde-n vechime zeii n-au trecut decât călări, unde pietrele-şi arată colţii albi, şi iarba fuge speriată-n verzuiele zări, îmi dau întâlnire cu tine, femeie zveltă şi sălbăticită de frumuseţe, înainte de răsăritul soarelui, când stelele rostogolindu-se-nclină cerul

Vin vremuri roşii, de răscoală, Să împle vârf privirea goală Mocnind din codri şi din stânci Căuşul ochilor adânci . Iubito, fumegă din mine Reci ruguri sterpezite, line, În tâmpla străzii, brumărie, Un cântec surd de puşcărie Mi-s vineţi ochii

Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori. Pietrificat, auzul în romburi şi ovale ferigă e în stratul de

Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori. Pietrificat, auzul în romburi şi ovale ferigă e în stratul de

Ca un răget luminos, în creierul meu a explodat o celulă ; de străinătatea prea nouă în care se află rătăcind de la începuturi. Minţile mi s-au umplut de un miros de stea moartă, de animale gândite în vis, de

Mă aminteam născut de altă mamă, de altă frunză desfrunzită mă umbream şi înnegream roşia rană cu gingăşia unui ram de care nu s-a spânzurat mai niciodată vreun soldat şi s-a lăsat prelungă şi-n neştire umbra mea lungă, cine-o ştie?

Mă culcasem lîngă glasul tău Era tare bine acolo, şi sînii tăi calzi îmi păstrau tîmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai …Poate crengile şi apele ce ţi-au legănat nopţile Sau poate copilăria ta care a murit undeva sub cuvinte.

Ia-mi creierul în mâinile tale moi şi înveleşte-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic, – totul. Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii eu sunt zeu cu putere vai, numai de moarte. Desigur, eu mă închipui