e-lectura

Albastru cu cap încoronat, cu albastru tăiş fulgerător, pe albastru l-a decapitat peste nor, sub nor. Albastru fără cap, a căzut, nu el bineînţeles, trupul lui, din văzut deveni nevăzut înaintea şi-napoia norului Albastru cel mare, din cer cel pe

1. Pe cerul limpede şi poate lung Albastru pescăruş mă cheamă, Simt o durere că nu pot să-l ajung, Deşi tot sufletul mă-ndeamnă. 2. Aş vrea să zbor, când fluturii se nasc Luminii dându-i forme de culoare, Robia lanţului în

Inima mea îşi alege culoarea Ea îşi alege propria ei culoare, culoarea pe care-o avea încă de dinainte de a şti că o are. Inima mea îşi alege culoarea cea fără umbră, cea nemişcătoare. Cea care se vede chiar şi

Mai departe, mai aproape de centrul spaţiului, inima mea se consumă. Capul meu, ca o flacără de lumânare, mereu îşi perde ochii fierbinţi arzând mâinile tale nevăzute. El îşi hrăneşte lumina din seninul trunchi pe pământ şi pe mare. Minunată

N-ai să vii şi n-ai să morţi N-ai să şapte între sorţi N-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară. Pe fundalul cel albastru

Întunecând întunericul iată porţile luminii.

Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu ştim cât face. Ştim că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu ştim cât face. Ştim, noi ştim că opt

Rămâne feşnic nedeschisă poarta aerului… Noi încercăm s-o deschidem cu respirarea, noi încercăm s-o deschidem cu păsările noi încercăm s-o deschidem cu răsăritul soarelui. Dar rămâne închisă poarta aerului. Norii nu sunt chei, norii nu sunt chei, nu-i aşa? rămâne

Eseu Respirări „Gem făr` s-o ştiu şi mi-s egale toate” (Mihai Beniuc) I Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu anumite graniţe, a îngăduit mai întâi sentimentelor şi apoi numelui lor să se

I Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă. Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva, oricum îţi amorţeşte. Dacă dormi dus şi cu vise ; –