e-lectura

lui Vasile Pârvan În fiecare scorbură era aşezat un zeu. Dacă se crăpa o piatră, repede era adus şi pus acolo un zeu. Era de ajuns să se rupă un pod, ca să se aşeze în locul gol un zeu,

Ea mi-a spus atunci, văzând lucrurile fixe ale alcătuirii mele: Aş vrea să fugim în Hiperboreea şi să te nasc viu, asemenea cerboaicei, pe zăpadă, în timp ce aleargă şi urlă cu sunete lungi atârnate de stelele nopţii. La frig

Intrare-n muncile de primăvară I Inimă mai mare decît trupul, sărind din toate părţile deodată şi prăbuşindu-se din toate părţile-napoi, asupra lui, ca o distrugătoare ploaie de lavă, tu, conţinut mai mare decît forma, iată cunoaşterea de sine, iată de

Închiată lui Dedal, întemeietorul vestitului neam de artişti, al dedalizilor I El începe cu sine şi sfârşeşte cu sine. Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l urmează nici o coadă de cometă. Din el nu străbate-n afară nimic; de aceea nu

Într-un ou negru mă las încălzit de aşteptarea zborului locuind în mine; stă unul lângă altul, nedezlipit, sinele lângă sine. Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare , senzaţia de ochi îşi caută o orbită. O, tu, întuneric mare, tu dezgustată

Atâta să nu uitaţi: că el a fost un om viu, viu, pipăibil cu mâna. Atâta să nu uitaţi că el a băut cu gura lui, – că avea piele îmbrăcată în ştofă. Atât să nu uitaţi, – că ar

Peşteră absorbitoare, Cerc absorbitor de punct, Corn de melc care nu doare, Suntul resorbit în sunt. Tu, lumină alergândă Reîntorcându-te acasă Bruscă devenind flămândă Rechemându-şi iar mireasă. Ah, suavă recădere A cuvântului în sine. Cercuri , cercuri de tăcere Absorbind

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi

A murit Enghidu prietenul meu care ucise cu mine lei. I Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt absurde. Si picioarele priveste-ti-le,seara, drept cum stai,atarnand spre luna. Poate ca sunt mult prea aproape ca sa ma vezi, dar si aceasta

Din ce în ce te stingi, te ştergi de peste sternul meu, faptura, dira lucindă şi, de melci, tandra arsură. Abia te ţin într-un cuvânt, ori în albastrul meu iris, iarba-ncolţind dintr-un pământ de somn, de vis. Dacă-nchid ochiul, te