Nevoia de geometrie e o spălare nevoia de cifre e un somn al revelaţiei, nevoia de cuvânt e o negare a firescului. Natură, tu, izbucnire în hohote de râs şi de plâns a celui care nu a râs şi nu
La poarta – Nichita Stănescu
Vaselica din Socoli Suferă de şapte boli; una-n suflet, trei în ea; şi-alte trei la bidinea, c-a făcut amor pe bani cu lichele şi golani. Blestemat s-ai fie patul, c-a bolnavit tot satul. Mi-a zis Leana lu’ Matei c-a văzut-o-n
La ultimul etaj – Nichita Stănescu
Ea stă singură acum la ultimul etaj, mirosul ei suav pîlpîie, oraşul se îndepărtează – înhămat la cîini vagabonzi şi flămînzi Să punem pîine pentru vrăbii şi trupurile noastre uscate şi fărămiţate să le punem pentru pliscurile de argint şi
La-nceputul serilor – Nichita Stănescu
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită. Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere. Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită din a timpului curgătoare putere. Simţeam că pot adormi, visând stele locuite. Şi, numai dacă m-ar fi
Labirint în flăcări – Nichita Stănescu
Deci ceea ce nu se-nţelege suie în ceruri, palid fum, dă Lycurg o nouă lege poimâine, mâine, acum, – Cum că potrivit se-arată la distrugerea de sens litera neînarmată în cuvântul cel mai dens. Ba muiere, ba bărbat e, semn
Lae Labiş, nu pleca, mai stai! – Nichita Stănescu
MOTTO: Tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră N. Stănescu (versuri scrise pentru N. Labiş) La vârsta ta, poete, moartea e-o părere Ca şi pulberea nopţii pe coame de cai, Cerb cu stea în frunte gata
Laşi mirosul tău în aer … – Nichita Stănescu
Laşi mirosul tău în aer de metal şi de femeie şi de car încins pe lutul al întinderii caldee, de coloană viitoare dintr-un secol nenăscut de zid ars de o văpaie care-o arse şi pe Ruth. Şi îmi pari că
Laudă omului – Nichita Stănescu
Din punctul de vedere-al copacilor, soarele-i o dungă de căldură, oamenii – o emoție copleșitoare… Ei sunt niște fructe plimbătoare ale unui pom cu mult mai mare! Din punctul de vedere-al pietrelor, soarele-i o piatră căzătoare, oamenii-s o lină apăsare…
Lecţia despre cub – Nichita Stănescu
Se ia o bucată de piatră, se ciopleşte cu o daltă de sânge, se lustruieşte cu ochiul lui Homer, se răzuieşte cu raze până cubul iese perfect. După aceea se sărută de numărate ori cubul cu gura ta, cu gura
Lectia de zbor – Nichita Stănescu
Mai întâi îţi strângi umerii, mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor, închizi ochii refuzi auzul. Îţi spui în sine: acum voi zbura. Apoi zici: Zbor. Şi acesta e zborul. Îţi strângi umerii cum se strâng râurile într-un singur fluviu.