Se desenează pe nisip un cerc după care se taie în două, cu acelaşi băţ de alun se taie în două. După aceea se cade în genunchi, după aceea se cade în brânci. După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul
Leoaica tânără, iubirea – Nichita Stănescu
Leoaica tânără, iubirea mi-ai sărit în faţă. Mă pândise-n încordare mai demult. Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a muşcat leoaica, azi, de faţă. Şi deodata-n jurul meu, natura se făcu un cerc, de-a-dura, când mai larg, când mai
Liliacul – Nichita Stănescu
n liliac mi-a înflorit Surata primăvară Sub geamul meu l-a răsădit Cu taină într-o seară Cu frunzulițe de smarald Și stele moi în geamuri Când razele în el se scald Încet îmi bate-n geamuri La ciocănitul lui timid Cu mâinile
Linia împăcată cu sine însăşi – Nichita Stănescu
Nu te poţi rupe în două, ci numai în trei, nu ocolirea, ci ruptura închide Triunghiul vă zic dragii mei, e izbăvirea unei oglinde. Astfel se termină viaţa mea văzută cu ochii steaua şi calul, glonţul şi peştele, iarba încă
Liniște – Nichita Stănescu
Un nu ştiu ce în seara aceea era, plopii îmi păreau piroane în palme de Iisus şi se făcea că în tăcere piatra ne cânta un tril de sus, de foarte sus. Stam blând şi fără de gândire, doi ochi
Luare – Nichita Stănescu
Tu n-ai să mă laşi, nu, nu, nu mă lăsa frate plopule, frate! Vin şi îmbrăţişez cu repedea mea viaţă viaţa ta lentă N-ai să mă laşi, nu, aşa că nu? N-ai să mă laşi frate, nu, aşa că nu?
Luarea pulsului – Nichita Stănescu
Cad si mor frunzele de sicomor, cad si urlă cărămizile din turlă, clopote cu aripi ding-dang, ding-dang Eu mă rup de piele, carne fără rang, nădusind cu sînge, vouă vă vestesc: nu mai am ce plînge în sud-vest, cu putina
Lui Tudor Arghezi – Nichita Stănescu
Te-ai oprit? te-a strapuns vegetal, galgait, ochiul supt, de telal, sa-l mangai sa-l rasfeti in urechi: – Haine vechi cumparam! Haaineee vechi… Pantecul ti-i jigarit, ghiortaiala te-a ghicit. Inima…n-ai palalaie de vanzare, vreo bataie? Suflete, nu-ti vinzi tu, frate, gandurile
Lună in câmp – Nichita Stănescu
Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul, sub cortul adormiţilor gutui şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea, văzduhul serii mi-ar părea căprui. Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge, zvelţi vânători, în arcuiţii lei din goana
Lupta cu cinci elemente antiterestre – Nichita Stănescu
I Generalul a venit la mine şi mi-a spus: „Eşti singurul care mai poate face ceva; de tine depinde dacă vom mai fi sau dacă nu vom mai fi astfel”. Se puteau vedea soldaţi de-a lungul drumurilor. Se putea vedea