Mă învelesc de frig într-o speranţă cum se-nveleşte soba nou zidită în relieful de faianţă cu focul pururi logodită. Nu pune mâna peste mine dacă-i vară căci n-ai să înţelegi nimic stimată doamnă-domnişoară din frig. Ci vino când nu merge
Mă las în continuare – Nichita Stănescu
Mă las în continuare de mine însumi plâns ca-n vremea când puneam un ochi albastru la idee, şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns şi-ntrors din ce e către ce e. Şi eu m-aş fi dorit un om
Mă asemui unui copac – Nichita Stănescu
Mă asemui unui copac. El are foarte multe braţe, şi eu, foarte multe braţe : două vizibile, o mie invizibile. Când sufla vântul braţele lui foşnesc; mă gândesc că atunci cand îmi mişc braţele probabil ca şi ele sunt împinse
Mă las locuit – Nichita Stănescu
Mă las locuit de o impresie sumară beată poate. Aseară desigur, aseară erau cu mine amintirile toate. Circulă dragă, i-am spus. Aceasta e vîna, artera. Mai sus, mult mai sus, oho, mult mai sus e himera. Bea puţin. Iartă-mă. N-am
Mai bine să ai albul zăpezii! – Nichita Stănescu
Ferește-te să ai dreptate Când ești îndrăgostit. Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice altceva! Un om îndrăgostit când are dreptate E un om singur, Numai tristețea
Măiastră – Nichita Stănescu
Am născut o pasăre azi-noapte pe când întindeam privirea de la unu pân la şapte contemplând nemărginirea. Din privirea mea gravidă ea şi-a scos clonţul lividă şi-a zburat fâlf-fâlf departe până dincolo de moarte. Mi-am lungit privirea lungă foarte ruptă,
Marină – Nichita Stănescu
Înfăşurat într-un val strângând în braţe un peşte simt malul cu iarbă natal, cum mă izbeşte. Înfăşurat într-un corp, strângând în sine un cuget, mi-e strigătul orb lovit de un muget Înfăşuat într-un semn cu gura pe-o cifră, te-aud cum
Meteoritul lent – Nichita Stănescu
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie undeva în părţile mai albastre ale cerului. Ca o spermă luminoasă şi leneşă, câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe. Cine ştie când se va
Mi se făcuse… – Nichita Stănescu
Mi se făcuse de altceva, de ceva sărat, de ceva acru, m-aș fi înmultit cu cerboaicele, m-aș fi ondulat tot mai sus unde-i apăsarea de la coloană, de la templul sacru, mi s-a făcut și nimeni nu m-a mai desfăcut
Alb – George Bacovia
Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe — Un vals de voaluri albe … Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă … În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări — Cântau clare