Să sărutăm această poartă de lemn bisericos și negru cu gură sângerând și moartă cu sufletul integru. Să n-o deschidem, să plecăm opuși ca polii doi, – magnetici, să fulgerăm atrași de nourii eretici Şi zdrang şi zdrong pe străzi
Salt – Nichita Stănescu
Dau pătura de aer la o parte, Și umărul lucios și ochii-albaștri Îi las înfrigurați de cerul mare Ținând deasuprea mea un relief de aștri. Bat galaxii, în depărtare, Un ritm al unui timp urcând. Fac ochii mari – dar
Sâmbătă, cu motocicletele – Nichita Stănescu
Pe ploaie, cu motocicletele printre movile de flori, roșu ud; verde ud; apoi cenușiu. Cade prin aer o stea cu aripi. Singurătatea sparge sticlă până târziu. Un fel de frig sună-n corole. Maci roșii. Un fel de viteză. Din picături
Sandaua lui Marc Aureliu – Nichita Stănescu
Eseu I Mi-am spălat mai întâi mâinile, ca să fie curate pe stilou şi pe hârtie; mi-am spălat faţa şi mai ales ochii, dinadins, ca să vadă fiece literă scrisă în parte, veghind împotriva întâmplării şi inspiraţiei (nedivine); mi-am spălat
Sandule os lung – Nichita Stănescu
Sandule os lung, subţire tras de foame din vorbire Tu mai mare peste roţi ai putut să fii când poţi şi nu ai mai fost putut rază, os de rază, rut, – Când ai fost cal ne-nceput iepure, de peşti
Şapte haikuuri – Nichita Stănescu
Pe carapacea broaștei țestoase cad lacrimi. Plângi… sau plouă? *** Când te-am văzut m-a lucit un vânt suav de stea căzătoare. *** Te-ngălbenește bănuiala mea cum toamnele, frunzele. *** Noapte întreruptă cu un strigăt. Brusc visul face umbră. *** Unu
Sărutul – Nichita Stănescu
Vederea lumii se-ndumbrea, când noi ne sărutam în piețe și în scuaruri Un aer mat ne-nfășura, și nimeni nu ne-a lovit vreodată cu privirea. Doar steaua neagră a părului tău scurt Îmi atingea cu clinchet stins, un umăr, și toți
Scama – Nichita Stănescu
De sus de undeva o mică scamă, Venită-ncet, plutește vag, cu teamă Se urcă și coboară lent prin tindă, s-oprește se-admiră în oglindă Spre ghemul cel tăcut din colț coboară …și fire cresc pe ghem și se-nfioară …și labe are
Schimbarea – Nichita Stănescu
Deodată, am simţit cum renaşte în noi o vorbire, şi tremuram cu gurile lipite de ea. Ce ochi mai trebuie să fi avut şi auzul când lângă ureche auzirăm o stea. Cu o aripă lungă, prelungită, tăioasă, deodată, îngerul ne-a
Schimbarea aerului – Nichita Stănescu
Mă uit în ochii tăi şi îţi spun: în curând vom da naştere unui copac dureros şi verde, dureros şi verde. Continuăm? -Continuăm! Îţi pun o mână de fier pe umărul tău de plumb şi îţi spun: în curând vom