Alt haiku – Nichita Stănescu
Întunecând întunericul iată porţile luminii.
Altă matematică – Nichita Stănescu
Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu ştim cât face. Ştim că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o...
Alte chei – Nichita Stănescu
Rămâne feşnic nedeschisă poarta aerului... Noi încercăm s-o deschidem cu respirarea, noi încercăm s-o deschidem cu păsările noi încercăm s-o deschidem cu răsăritul soarelui. Dar rămâne închisă poarta aerului. Norii...
Alte Glose – Nichita Stănescu
Eseu Respirări Gem făr` s-o ştiu şi mi-s egale toate (Mihai Beniuc) I Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu anumite graniţe, a...
Alte învăţături ale cuiva, către fiul său – Nichita Stănescu
I Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă. Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva, oricum...
Alunecare – Nichita Stănescu
Alunecare din idee-n lucruri, cadere din cuvinte-n dinti un cer cu frunze care-l scuturi din verde-n galben scos din minti si cite zone reci se-ncheaga si de necontrolat cu vazul...
Am vrut să mă schimb – Nichita Stănescu
Am vrut să mă schimb pe unul mai bun, L-am căutat cu lumânarea, Înalt ca bradul, curat ca floarea, Și care noaptea să doarmă tun. Ce, cu mândrie, să-şi zică:...
Amfion, constructorul – Nichita Stănescu
Aici, pe câmpul unde-n vechime zeii n-au trecut decât călări, unde pietrele-şi arată colţii albi, şi iarba fuge speriată-n verzuiele zări, îmi dau întâlnire cu tine, femeie zveltă şi sălbăticită...
Amiezi de noapte – Nichita Stănescu
Vin vremuri roşii, de răscoală, Să împle vârf privirea goală Mocnind din codri şi din stânci Căuşul ochilor adânci . Iubito, fumegă din mine Reci ruguri sterpezite, line, În tâmpla...
Amintindu-mi – Nichita Stănescu
Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori. Pietrificat,...
Amintindu-mi de război – Nichita Stănescu
Un arc de întuneric aplec atunci când las fruntea să-mi cadă sub culori şi uneori îmi pare că-i numai un răgaz şi că se rupe timpul îmi pare alteori. Pietrificat,...
Amintiri de când eram de piatră – Nichita Stănescu
Ca un răget luminos, în creierul meu a explodat o celulă ; de străinătatea prea nouă în care se află rătăcind de la începuturi. Minţile mi s-au umplut de un...
Amintiri din altă toamnă – Nichita Stănescu
Mă aminteam născut de altă mamă, de altă frunză desfrunzită mă umbream şi înnegream roşia rană cu gingăşia unui ram de care nu s-a spânzurat mai niciodată vreun soldat şi...
Amurg – Nichita Stănescu
Mă culcasem lîngă glasul tău Era tare bine acolo, şi sînii tăi calzi îmi păstrau tîmplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai Poate crengile şi apele ce ţi-au legănat nopţile...
Anatomia, fiziologia şi spiritul – Nichita Stănescu
Ia-mi creierul în mâinile tale moi şi înveleşte-mi-l în osul luminii. Prima mărime peste zero este infinitul, peste nimic, - totul. Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii eu sunt zeu...
Anica – Nichita Stănescu
Sughiţa: Cineva gândea la ea. Cam peste-o lună-i dusă la vedere ...Odaia zace în tăcere, perdeaua are ciucuri, creţuri, pe masă - cinci dulceţuri. Când se-ntoarce de la el, spârc,...
Andru plângând – Nichita Stănescu
Trec prin starea acestui suflet posibile existenţe - un năvod mortal ce smulge în sus totul, lăsând numai absenţe. Las locului această-nfăţişare şi o adorm, şi o îngheţ, şi o...
Animal sideral – Nichita Stănescu
Clanul sufletelor inghesuite si murind de frig, sus in zoosfera, ciuruite de raze si strabatute de meteoriti, nu ma lasa, eh, din pricina istoriei, sa ma uit la stele! Am...
Anti ars poetica – Nichita Stănescu
Foaie verde fir lalele din puzderia de stele Galaxii, cuvant, luceafar, bolovani cu pieptul teafar, inima in piept bolnav sta luceafarul jilav. Diamantul in gunoaie te dospeste, te ogoaie, de...
Apa vorbirii – Nichita Stănescu
Câteodată însuşi cuvântul se împietreşte în timp ce timpul împietreşte. Câteodată ţi se face dor de visul cu stele al altcuiva. Când un adolescent sărută o adolescentă scuipă-ţi ochii cu...
Arbor invers – Nichita Stănescu
Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt, cu tălpile late ca frunza platanului, aproape plutind, abia atingând anotimpurile anului. Cu mâinile crestate ca frunza de stejar, cu trunchiul cu scorbură-adâncă în care...
Ardea spitalul – Nichita Stănescu
Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!... ...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot Şi flăcările sfârâiau în cărnuri Râs alb cutremurat de savaot. Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte! Ce...
Arghezi (2) – Nichita Stănescu
Am întrebat o capră de ce este capră, iar ea de mirare era cât pe ce să moară și a început să scoată fum din ea, când încă mai era...
Arme – Nichita Stănescu
Ai văzut tu nenorocito vreodată sticla spartă căzută din rame a unei icoane a unei icoane de moarte mirată? Ai spart tu cu mâna ta de carne ţeava unei puşti,...
Ars poetica – Nichita Stănescu
Îmi învăţam cuvintele să iubească le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată. Le arătam arborii şi pe cele care nu vroiau să...
Ars poetica (2) – Nichita Stănescu
Lui Eugen Simion Tată vitreg sunt poeziei şi văr prin alianţă cu steaua polară. Nenorocitul de mine ca un plebeu am intrat în această nobilă familie, ca un ins din...
Ars poetica (3) – Nichita Stănescu
Eu ştiu că duritatea gândirii în idei nu stă într-o înjurătură, nici în scârbosul spus al vorbei. Mi-e foarte greu să scutur de pe mine cuvintele obscene, mi-e foarte să...
Ars poetica (4) – Nichita Stănescu
Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt, abia acum am dreptul să vă mint şi să vă spun despre cuvânt că e cuvânt şi ce presimt chiar...
Ars poetica. din Argotice, 1955 – Nichita Stănescu
Cuvântul moare în tăcere Se sbate înjunghiat de vis şi vrea bacşiş şi vrea durere, şi-ntinde pumnul drept, deschis Atâta aur pe icoane prea în zadar s-a spălăcit, căci găozarii...
Ars poetica. Proză – Nichita Stănescu
"Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai facea niste bulion intr-un cazan mare de tuci pe care mai inainte niste tigani scumpi care venisera la noi pe strada il cositorisera folosind...
Artă poetică – Nichita Stănescu
Dacă s-ar descuraja poetul ar cădea frunzele din copaci,- şi ramurile lor ar rămâne ca nişte spânzurători. Dacă s-ar descuraja poetul, femeile gravide n-ar mai naşte, n-ar mai naşte niciodată....
Arta scrisului – Nichita Stănescu
El îmi spuse: scrisul este un mod de a încetini gândirea, de a desena primitiv chipul fiinţelor fără chip, degetele pipăitului pur- cel care a fost mai dinainte de creerea...
Arta poeziei – Nichita Stănescu
Haide şi nu te mai uita, nu te mai uita decât când cade, când cade îngerul, atâta. Haide, nu te mai uita tu în jos! Uită-te la el, uită-te la...
Artemis – Nichita Stănescu
Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea. Ea e Artemis! Ea poate, ea stie. Palisandrii se-nchina cu umbra grea când trece si suna sandaua ei vie. Ea-si tine inima în trupul...
Asasinare – Nichita Stănescu
Lapte de dihor supt în scorbură, pietre albe, tocite de râu, şi tu călare pe inorog, vergură, şi panglica trupului meu - frâu Nu se-nfioară nimic. Statică stea. Fiecare literă...
Aşteptare – Nichita Stănescu
Tăceri stridente, trotuarele înghețate, rebele, Își amintesc pașii din ele. Surâsul tău amărui, funigel Plutește-n amintiri, stingher. Furi azilnici se scurg În cenușa vărsată de-amurg, Fluturându-și cenușii comorile Monezi cad...
Astfel – Nichita Stănescu
Mă întorsesem strigând: Unde este viaţa mea? Doamne, ce-ai făcut tu cu mine ca să-ţi mătur cu sufletul meu natura lucrurilor. De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?...
Atât de mândru ea mergea – Nichita Stănescu
Atât de mândru ea mergea şi-atât de galeş, singuratic. Vedere mult prea mult avea albastru ochi al meu apatic. Atât de tandru mirosea când nara mea de bot de câine...
Atât de rarul animal… – Nichita Stănescu
Visasem că sunt un animal singur. Că toţi cei ai mei, cei cu ochiul galben pe spinare, ah, pieriseră, şi singur, făr` de logodnică, pradă îngenuncheam roţile în strălucirea capetelor...
Atât de repede – Nichita Stănescu
Atât de repede ne vine insomnia Brodându-ne fiinţe din afară. Vrei pielea mea să-ţi fie iia Care te-mbracă, domnişoară? Vrei tu să vreau să fii fiind Un fel de trup...
Atena – Nichita Stănescu
Ea nu avea trup, ceea ce-i ţinea loc de trup era asemenea unui corn de melc. Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa, de îndată trupul i s-ar fi...
Atica – Nichita Stănescu
Urăsc orice piatră şi invidiez orice bucată de materie; n-apuc să mor şi înviez şi mi-e urât şi mă sperie liniştea sinelui lor strâns cu însuşi în braţe... N-apuc niciodată...
Aterizarea – Nichita Stănescu
A venit un înger greoi ca un balaur, Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte Dădea din aripi atât de tare că mă umpluse de vânătăi şi de...
Atunci – romanță – Nichita Stănescu
Era adânc, era tăcut, picau pe jos andante foiri de foi, când între noi l-am rechemat pe Dante. Eram absurd și spălăcit și, lighioană dragă, de ghidușari zburau bondari zbenguitori,...
Au fost oameni mulţi… – Nichita Stănescu
Au fost oameni mulţi cu dulăi şi cu care; o ştiu după urmele mute din drum. Ţărâna-i crăpată de arşiţi stelare Şi munţii ridică şuviţe de fum. Prea tare tăcerea...
Ausweis – Nichita Stănescu
Scot sângele ştampilat la vedere. Mi se dă drumul. Scot osul sculptat la vedere. Întârzâi o secundă, dar mi se dă drumul. Scot îndurătoarea limbă vorbită, la vedere. Dicţionarele sunt...
Autoportret – Nichita Stănescu
Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte.
Autoportret – Nichita Stănescu
Ca si cum ochiul meu drept s-ar certa cu ochiul meu stang, - pe cine sa planga omul care din pricina nasterii moare. Hai, uitati-va si voi: eu sunt singurul...
Autoportret (I) – Nichita Stănescu
Ca o frunză de platan smulsă de vânt pleoapă căzând peste cuvânt strivind ochiul şi curgându-l odată cu gândul, Ca un vultur zburând pe spate cu ghearele-n sus ca un...
Autoportret (II) – Nichita Stănescu
Mă ustură tot trupul cum pe stelele singure razele lor, sunt prieten eu intim cu lupul şi cu străfundul peştilor. Mă doare timpul care-l trec cu viaţa mea, cu o...