Clepsidra – Nichita Stănescu
acă simt că te grăbești și asta prin puținul aer care-l respirăm, îmi declini culoarea-n pasta umbrei atârnând de ram. Și mă las în neîncrederi ondulat și mult suit precum...
Coagula tristeţea deodată… – Nichita Stănescu
Coagula tristeţea deodată, ca-n valuri, trupul de mărgean, şi trupuri de-necaţi zvârlea din matcă privirea când mi-o prelungeam. S-a dus şi ora de azi. La radio s-a dat ora exactă:...
Colinda de inima – Nichita Stănescu
Voi colinda cu inima mea mergand prin zapada, mana mea in cinci colturi ca o stea incepe cuvinte sa vada. Bratul meu, o coada de cometa; umarul si pieptul meu...
Colinda pe loc – Nichita Stănescu
Niciodată nu putem greşi prea mult din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta. Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine...
Confesiune – Nichita Stănescu
De ce să stea îngerul cu aripile la gură înghesuit şi plângând în capul meu mai bine spargeţi-mi ţeasta murîndu-mă, să zboare din sinele meu El să-şi desfacă, plăpând aripile...
Confesiune – Nichita Stănescu
Vă spun, n-aş mai putea să zic nicicând vreo minciună, dacă mi-ar fi furate, luate şi jefuite toate amintirile. De n-aş ţine minte, în minţi, vă zic n-aş mai putea...
Confesiunea zeului zburător – Nichita Stănescu
Înainte nu a fost absolut nimic Deodata nimicul a adormit si a început sa viseze. Astfel s-a nascut cifra zero. Nimicul a visat cifra zero. Cifra a adormit si a...
Contemplare – Nichita Stănescu
Precis că mă-nălţasem precis că mă lăţisem de îmi păreai suava visându-mă în vise. Ce tandră dungă lungă aşterne mâna ta împăturind cuvântul rostit altundeva. Ce mică şi subţire poţi...
Cotropirea frunzelor – Nichita Stănescu
Smulgem frunzele şi facem pat din osul pomilor paştem iarba şi o toarcem prin burta flămânzilor. Ne uităm în sus, la stele, neştiind că-s mai departe frunzele din pom, acele...
Cu bulgări de zăpadă-n mâini – Nichita Stănescu
Cu bulgări de zăpadă-n mâini azvârl în focul veşnic. O zână, ninsă săptămâni, îmi ţine luna sfeşnic când, aplecat şi încordat, în focul veşnic bulgări reci azvârl, mai alb, mai...
Cu prietenii vorbind de Stelaru – Nichita Stănescu
Ca şi cum am putea să bem o frunză de umbră un iepure de urechi o ureche de auz... Ca şi cum ne-am căsători cu un vis visat de altul....
Cu urechea sîngerîndă – Nichita Stănescu
Behăit de capră trupul tău mi l-ai ridicat în loburi ca să-mi fii cercel mult greu, roabă, romburi Pur auz, pură surzie şi nici cîntec şi nici gînd Doar atăta...
Cum să mă-nșurubez în aer? – Nichita Stănescu
Cum să mă-nşurubez în aer, pământule? Cum să m-arăt din unghiul, al privirii, gândule, cu ce e mai puţin din mine dat pieirii? Cum să m-arăt în trup pe care...
Cum se sfârşeşte o armată – Nichita Stănescu
La început generalul numit în limba latină Imperator mai apoi, căpitanii numiţi în limba latină centurioni după ei rănile în defilare după rănile în defilare prada de război: timpul ucis...
Curentare – Nichita Stănescu
Te-am văzut, tu m-ai văzut, noi ne-am văzut. Să-mi fi fost brăţară nervul, nor de iarbă şi păscut, să îmi fi zărit ieri evul... Dintre zări mă preling Doamne, stelelor...
Cuvântul – Nichita Stănescu
A fost odată un cuvânt atât de frumos încât se prefăcea în obiecte lucioase, dând mâinii rupte nobil os şi crivăţului oase. Nu cred că el era rostit anume...
De albastru – Nichita Stănescu
A rupt, ah, a rupt ramura unui stejar, Din ea a început să curgă sânge, Liniştindu-se duhul aerului sângele se albăstri. Şiroind în jos Imifu ştreang la beregată. -De ce...
De dragoste – Nichita Stănescu
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă părul ei negru este supărat mîna ei luminoasă demult m-a uitat, – demult s-a uita şi pe sine cum atârnă pe ceafa scaunului. Eu...
Deosebirea de asemuire – Nichita Stănescu
Desigur sunt un om rau; iubesc prea mult fapturile, prea mult, fiintele Soarele ma orbeste in asemuirea lui cu sine insusi; - dar verbul ma subjuga prin asemuirea lui cu...
Deși – Nichita Stănescu
Desi inima mea este ascunsa intre coaste, sa vezi tu ce poveste: mi-e foarte dor de tine. Desi schiopat putin si ma doare, oh, de la o vreme ma doare...
Despre starea de zbatere – Nichita Stănescu
Ca şi cum un tăiş superior mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor, aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat, lăsându-şi pe cer capul fugitiv. Nu poate să moară deşi...
Dezâmblânzirea – Nichita Stănescu
De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mai mult murisem Din visare mă aflasem Vino tu cu tine toată Ca să-ntruchipăm o roată Vino tu...
Dimineaţă marină – Nichita Stănescu
O dungă roşie-n zări se iscase şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind, mi i-au atins. Mă ridicam din somn ca din mare, scuturându-mi şuviţele...
Din nou, noi – Nichita Stănescu
Bun, dar cu noi cum rămâne? Ei au fost mari, tragici, sfinţi... Ei au mâncat pâine, părinţilor noştri le-au fost părinţi. Dar noi, dar cu noi?... Lor le-a fost frig,...
Doină – Nichita Stănescu
Îmi vine să plâng cu sânge, să rămân când apa curge şi să ling această rază care mă nechează. Mi-este foame de ce-i viu mi-e târziu de timpuriu...
Dora – Nichita Stănescu
Atât de mult o iubeam eu pe ea că însuşi cerul se curba albastru.
Douăsprezece noaptea, cu dor – Nichita Stănescu
Coridor de ore, timp pierdut. Frunze zburătoare, ţări de toamnă. Străzile pe care am trecut în gâtlejul amintirii se răstoarnă. Trec secundele gravide; nasc urlând picături de ploaie repetate, vorbe...
Dreptul la timp – Nichita Stănescu
Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad inainte. Cu ovalul feţei se stă...
Dreptul la timp II – Nichita Stănescu
Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau ce cutremur au si ce culoare anume, si mersul tau, si melancolia ta,...
Dreptul la timp III – Nichita Stănescu
I Si pietrele-au dat rod in ziua-aceea, cand iarna sta-n zenit la cerul tarii si-n coaja orelor rotunde batu, sfaramator, pasarea Phoenix, Si acrul se adauga intruna, deodata-ncremenind ca gheata...
Dulciferarea legii – Nichita Stănescu
Eu nu te văd, ci te imaginez într-una şi nu te aud, ci te murmur, te cânt Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna vieţii mele şi vieţii lui "Sunt". În teritoriul...
După ploi – Nichita Stănescu
Aruncă-ți văpăile negre din gene Hotarul din tine și mersul alene, Dă-mi mâna și hai să fugim din hotare Copila mea dragă, e soare, e soare... Noroiul cărării de-ți scuipă...
Ecou de văi – Nichita Stănescu
Ecou de văi răsună-n tine, surdă bisericii cu turnul răsucit… Închid pereții umeziți din schit descătușate plesnituri de durdă Zadarnic orologiul împarte cădelnița înclătinată-n loc… …Ți-a fost luat în gene...
Ea – Nichita Stănescu
Tocmai acum, tocmai acum cand o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mintit-o. Tocmai acum, tocmai acum cand ea tine cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o....
Edict – Nichita Stănescu
Pot să fiu uitat, pentru că nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească. Pot fi părăsit, pentru că nu-mi iubesc picioarele, pot merge şi cu aerul. Pot fi lăsat singur,...
Elegia a doua. Getica. – Nichita Stănescu
lui Vasile Pârvan În fiecare scorbură era aşezat un zeu. Dacă se crăpa o piatră, repede era adus şi pus acolo un zeu. Era de ajuns să se rupă un...
Elegia a opta. Hiperboreeana. – Nichita Stănescu
Ea mi-a spus atunci, văzând lucrurile fixe ale alcătuirii mele: Aş vrea să fugim în Hiperboreea şi să te nasc viu, asemenea cerboaicei, pe zăpadă, în timp ce aleargă şi...
Elegia a unspreecea – Nichita Stănescu
Intrare-n muncile de primăvară I Inimă mai mare decît trupul, sărind din toate părţile deodată şi prăbuşindu-se din toate părţile-napoi, asupra lui, ca o distrugătoare ploaie de lavă, tu, conţinut...
Elegia întâia – Nichita Stănescu
Închiată lui Dedal, întemeietorul vestitului neam de artişti, al dedalizilor I El începe cu sine şi sfârşeşte cu sine. Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l urmează nici o coadă de...
Elegia oului, a noua – Nichita Stănescu
Într-un ou negru mă las încălzit de aşteptarea zborului locuind în mine; stă unul lângă altul, nedezlipit, sinele lângă sine. Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare , senzaţia de ochi...
Eminescu – Nichita Stănescu
Atâta să nu uitaţi: că el a fost un om viu, viu, pipăibil cu mâna. Atâta să nu uitaţi că el a băut cu gura lui, - că avea piele...
Eminescu ultim – Nichita Stănescu
Peşteră absorbitoare, Cerc absorbitor de punct, Corn de melc care nu doare, Suntul resorbit în sunt. Tu, lumină alergândă Reîntorcându-te acasă Bruscă devenind flămândă Rechemându-şi iar mireasă. Ah, suavă recădere...
Emoţie de toamnă – Nichita Stănescu
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească...
Enghidu – Nichita Stănescu
A murit Enghidu prietenul meu care ucise cu mine lei. I Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt absurde. Si picioarele priveste-ti-le,seara, drept cum stai,atarnand spre luna. Poate ca sunt...
Estompare – Nichita Stănescu
Din ce în ce te stingi, te ştergi de peste sternul meu, faptura, dira lucindă şi, de melci, tandra arsură. Abia te ţin într-un cuvânt, ori în albastrul meu iris,...
Eu nu mă spăl de poporul meu – Nichita Stănescu
Doamne, apără poporul român. Ai grijă de el şi apără-l! El este al tău cu blândeţea lui de miel şi cu răbdarea lui de taur cu omenia lui de floare...
Evocare – Nichita Stănescu
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, - a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigat dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea....
Fel de sfârşit – Nichita Stănescu
Adevarata mâna n-o întind. Nu ating cu ea decât cuvintele. Altfel copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi, cum se trage în sine însuşi cornul de melc şi...
Facerea – Nichita Stănescu
Eram atât de trist şi atât de fericit încât strângându-te în braţe tot timpul îmi părea că are câtuşi de aer. El a trecut pe lîngă mine şi mi-a zis:...
Fereastra – Nichita Stănescu
Mi-a pătruns o bucată de nouri pătrată-n odae …dar cerul afară-a rămas Mi-a pătruns o bucată pătrată de cer în odae …dar stelele-afară au rămas A plouat toată noaptea. 1954