Foarte câine – Nichita Stănescu
Foarte câine-am vrut să fiu cu lătratul în pustiu şi cu dintele cel viu mort la tine-am vrut să viu Foarte pasăre am vrut să-ţi adorm doar peste scut lepădat...
Frica – Nichita Stănescu
Eu aş putea s-o omor cu o singură lovitură Ea râde spre mine, ea surâde Ea ridică spre ochii mei ochii ei strălucitori Ea întinde mâna spre mine, ea scutură...
Frig – Nichita Stănescu
Stele, constelaţii, universuri, cămăşi ale singurătăţii unui Zeu; munte, deal, câmpie, mare, sărăcăcioase cămăşi ale cuvântului, şi tu cuvântule, blestematule, cămaşă a frigului.
Frunză Verde De Albastru – Nichita Stănescu
Si-am zis verde de albastru, ma doare un cal maiastru, si-am zis para de un mar, minciuna de adevar, si-am zis pasare de peste, desclestare de ce creste, si secunda-am...
Frunzişuri – Nichita Stănescu
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie. Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut. Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie prin aerul umed care ne-a-nfăşurat înserările....
Gând 1 – Nichita Stănescu
Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţi.
Gând 10 – Nichita Stănescu
Inspiraţia este fundamentul artelor în genere, ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare....
Gând 11 – Nichita Stănescu
Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori...
Gând 12 – Nichita Stănescu
Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.
Gând 13 – Nichita Stănescu
De poeţi numai de bine, ca să zicem aşa.
Gând 3 – Nichita Stănescu
Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi... e o falsă modestie să spui "domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia... da'...
Gând 2 – Nichita Stănescu
Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.
Gând 4 – Nichita Stănescu
Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă, Acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că...
Gând 5 – Nichita Stănescu
De aceea, pentru mine muntele - munte se zice. De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte De aceea, pentru mine viaţa se...
Gând 6 – Nichita Stănescu
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul...
Gând 7 – Nichita Stănescu
Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi... cea...
Gând 8 – Nichita Stănescu
Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în...
Gând 9 – Nichita Stănescu
Să smulgem fildeşii din Alifantis Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat Când...
Galben copil, oprit în poză – Nichita Stănescu
Galben copil, oprit în poză şi-nrămat fără suflare şi dormind, ţi-aş spune-un basm adevărat călare pe un cal murind. Cine a tras în calul meu? Cu ce săgeată, cu ce...
Geneza – Nichita Stănescu
Ne opream în fața fiecărei luciri, atingându-ne tâmplele. Și cum te țineam cu brațul, lângă inimă, coama ta inelată-mi îmbrăca umărul cu o mantie foșnitoare. Ne priveam unul pe celălalt,...
Ghearele ei… – Nichita Stănescu
Ghearele ei lumea-mi tinuse pe crestet cum vulturu-n Histrii il rapeste pe peste cum de cochilii de scoici maritime sunt plini de vint de mare, Carpatii intr-a lor insinguratate si...
Glose – Nichita Stănescu
Eseu Respirări I Ca să poţi să te fii, stai locului şi sfinţeşte-l, iar în călătorie trimite-ţi numai ochiul. Vai de cel care se odihneşte la umbra copacului sădit de...
Greşirea cerului – Nichita Stănescu
Zburau vulturii întorşi pe spate şi cu gheara întoasră în sus ca pe nişte miei să fure, steaua cu lumină ondulată; Ca pe nişte miei să fure de sus lumina...
Grosimea pământului – Nichita Stănescu
De la o vreme pământul are în jos osul bunicului meu cel mai frumos şi mai jos de jos el are umbra osoasă a strămoşului oarecare. Unde se sfârşeşte pământul,...
Haiku – Nichita Stănescu
Întunecând întunericul, iată porţile luminii.
Hieroglifa – Nichita Stănescu
Ce singurătate să nu înţelegi înţelesul atunci când există înţeles. Şi ce singurătate să fii orb pe lumina zilei,- şi surd, ce singurătate in toiul cântecului. Dar să nu-nţelegi când...
Iarna – Nichita Stănescu
Vine-o pasăre și coase, în fuioare de mătase, Ale norilor atlase, De țări lungi și lunecoase… Vine-o față și descoase, Tot ce pasărea lucrase, și cu genele-i lucioase, Ninge flori...
Iarna de la sfirsitul lumii – Nichita Stănescu
Mama era iarna de la sfirsitul lumii toata statea pe cimp copacii se albeau din timplele lui de tarm nating timp de un gind iar nu timp de cuvint Se...
Iarnă târzie – Nichita Stănescu
Amurgul ca o rouă, încondeiază-n sânge păienjenișul ramurilor ce-și desfac tăcut uscate brațe lungi, ca un sărut amarnic Zadarnic stau pe banca grea de piatră iubita-mi și-a uitat gropițele-n obraji…...
Îmbogăţirea prin necunoaştere – Nichita Stănescu
Când nu eram, bogat eram acum viaţa tu mi-ai sărăcit-o cu o moarte ce-mi pasă mie dacă mai vindeam sau cumpăram la Maraton pe perşi pe fiecare-n parte. Necunoscând nimic...
Îmbrăţişarea – Nichita Stănescu
Când ne-am zărit, aerul dintre noi şi-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenţi şi goi, pe care-o lasă să-l străbată. Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, unul spre celălalt, şi-atât...
Împăratul dând mâna cu speranţa – Nichita Stănescu
Casă cu pat înlăuntrul ei, trup cu inimă în afara lui, ah, o să ridic, o să înalţ pe aripa unei păsări. Aerul e singura noastră pasiune. Apa e singura...
Împotriva nu ştiu cui – Nichita Stănescu
Îngeri nefericitisi trişti care-mi explodaţi în vedere sângele vostru aerian cum simunul. Voi, care mă smulgeti dintr-o tăcere făcându-mă din bun nebun, nu mă mai înlocuiţi, voi sânge, cum rază...
În dulcele stil clasic – Nichita Stănescu
Mă învelesc de frig într-o speranţă cum se-nveleşte soba nou zidită în reliefuri de faianţă cu focul pururi logodită. Nu pune mâna peste mine dacă-i vară căci n-ai să înţelegi...
În grădina Ghetsimani – Nichita Stănescu
I Să cauți un cuvânt ce nu există și să asculți cum timpul devine des. Un cuvânt pe care l-ai auzit, și brusc simți că nu există... Ca și cum...
În timp – Nichita Stănescu
Totuşi, eu am văzut o pasăre care a ouat în timp ce zbura... Totuşi, eu am văzut un om plângând în timp ce râdea... Totuşi, eu am văzut o piatră...
Închinare – Nichita Stănescu
Adolescenţii, bărbaţii, bătrânii aspiraţia, rodnicia, împlinirea vârste trecându-şi puterea, arborele din cele opt ore - ale zilei de muncă. Mai mulţi fii ai pământului ţării, ce fericire! Ei fac să...
Îndoirea luminii – Nichita Stănescu
I Încercam să încordez lumina, asemenea lui Ulise arcul; în sala de piatră a pețitorilor. Încercam să-ndoi lumina ca pe o ramură a care-i singură frunză era soarele. Dar lumina,...
Înger refuzat de păsări – Nichita Stănescu
Înger refuzat de păsări, şi înscris cu-o pană-n cerc să te şterg de pe nisipul alizeelor, încerc. Mai întâi steaua Canopus cea mult-galbenă, o ling. Ce sărată e, mi-e sete,...
Îngerul cu o carte în mâna – Nichita Stănescu
Trecea un înger, pe un scaun negru aşezat. Trecea prin aer, liniştit şi mândru. Eu îl priveam de la fereastră, cum prin ziduri trece ca prin fum. Primeşte-mi un cuvânt,...
Inima – Nichita Stănescu
Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată. Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată De fiecare dată, ca-ntâia dată. De fiecare dată, ca...
Înapoierea cheii – Nichita Stănescu
Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine. Tristeţea, ea, nu este gând ea lucru este. Mănânc-o, dacă ai cu cine! Durerea vieţii e un lucru, -...
Înserare de toamnă – Nichita Stănescu
Ziua aluneca, tragand dupa ea prin fereastra joasa, culorile joase, de parca-ai fi impins-o cu mainile subtiri pe care le-ai ridicat din imbratisarea mea. Steaua neagra a pletelor tale imi...
Înserare marină – Nichita Stănescu
Şi liniştea-i suptă-n vârtej monoton, de pietre lungi. Mi-amintesc ca prin fum îmbinatele dungi ale sprâncenelor tale Desigur adorm, pe nebăgate de seamă adorm spre ţărmul mării neroditoare. Liniştea-i suptă-n...
Întemeierea frigului – Nichita Stănescu
Las` să se răcească ouăle păsărilor Las` să se albească frunzele. Există un schelet al frigului în fiecare clipă care curge. Aş vrea să înmoi piatra s-o las să-mi curgă...
Într-o joi cu dragoste – Nichita Stănescu
Seară de joi, seară deasă de suflet, în care destinele noastre creşteau ca iarba de primăvară, iar eu te iubeam atât de mult, încât te uitam, crezând că faci parte...
Într-o mare de plasmă – Nichita Stănescu
Într-o mare de plasmă se balansează o pasăre. Ea care este a aerului, - acum în altă stare, în altă culoare, în altă mişcare,-acum trebuie să fie cu totul alta,...
Într-un zbor deplin – Nichita Stănescu
În cuibul zâmbitor la subţioara unu curcubeu stau puii ei de zgomot. M-a luat în plisc să mă ducă la suavele guri flămânde. Oricât de uriaş ar fi un copil...
Întrebări – Nichita Stănescu
Trăim un prezent pur? A trai inseamna timp? Timpul este tot ceea ce nu înţelegem? Timpul este tot ceea ce nu suntem noi? Există timp acolo unde nu este nimic...
Joc – Nichita Stănescu
Începeam să mă topesc în tot ce este fiersc şi sfârşeam detot să mor, în al razelor decor. Orb fiind fără lumină, destinu-şi găsi destină, norocu-şi găsi noroacă, iar tristeţea...