Nedarea numelui – Nichita Stănescu
Despaducheaza tu Carpatii toti de vulturi daca poti eu muma matii nu ii dau caci i-a dat tot si roata eu i-am dat-o si cimitirul meu eu i l-am dat...
Nedreptate – Nichita Stănescu
De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz? Atât de pacatosi sa fim noi încât sa fim nevoiti sa avem sperante, pentru frumusete si pentru duiosie,...
Ninge cu ochi – Nichita Stănescu
Dar ninge. Ninge cu ochi de pesti, cu ochi de serpi, de caini. Ninge izbind in ziduri pana devin nefiresti, oarbe si fara stapani. Ninge. Si ochii se sparg, lasand...
Ninsoarea – Nichita Stănescu
De prea multă vreme suntem în viaţă ca să nu le ştim pe toate ale vieţii, dar trece din când în când îngerul şi deodată le ştim pe toate cele...
Nod 1 – Nichita Stănescu
Gemea şi urla şi mârâia cu gât de lebădă întins, gemea şi urla şi mârâia lupul întins prin prima ninsoare. De ce gemi, de ce urli, de ce mârâi, de...
Nod 10 – Nichita Stănescu
Lasă-mă să te rog să vin să mor la tine acasă mielule, alungă mieii din jurul tău și lasă-mă să mor la tine acasă, mielule! Iedule, alungă iezii din jurul...
Nod 11 – Nichita Stănescu
Eram vrăjit și nici nu mai mișcam, toți vulturii stăteau înțepeniți în aer, iar soarele spărsese cerul. cu sunet de lumină și de vaier. Pe jumătate doar din ea, copilul...
Nod 12 – Nichita Stănescu
Cum știți cu toții, căzusem de pe cal,- și nemișcat stăteam în iarbă șiroind a sânge, când nimfa pură ce nu știe-a plânge trecu pe lângă mine. - Ce-i ochiul...
Nod 13 – Nichita Stănescu
N-am să ştiu niciodată când am trăit, de ce am trăit am să uit cum uită ochiul spart, lumina. Ţin încă în mână unciob de amforă al cărei vin l-am...
Nod 14 – Nichita Stănescu
-La ea nu se vede pentru că este timidă și se acoperă cu propria ei privire, - și se ascunde. - Nici la tine nu se vede, mi-a zis el....
Nod 15 – Nichita Stănescu
Cerc să mă întind și Daimonul urlă că mă culc pe el, întind brațul și Daimonul meu urlă că îl pălmuiesc. Alerg, - și Daimonul meu urlă că pe el...
Nod 17 – Nichita Stănescu
Căzusem strâmb cu verbul peste orizont că l-am făcut să fie-n două, ca bucile unui copil de înger pe mare-atunci când plouă. Ce ploaie mai ploua pe mare și cât...
Nod 18 – Nichita Stănescu
Vai mie, am spus, de sunt cuvintele doar umbra gurii mele! Vai mie, am strigat, în timp ce capul îmi cădea în coșul cel împletit de rafie, de o țărancă,...
Nod 19 – Nichita Stănescu
Ia cunoştinţa că pot ucide, că pot zdrobi cu călcâiul capul suav al stelei răsărinde şi placide, din pricina căreia am devenit zugrav! Ia cunoştinţa că nu am milă de...
Nod 2 – Nichita Stănescu
Nu curge din el ceea ce vrei să curgă din el! Nu cade din el ceea ce vrei să cadă din el! Nu moare în el ceea ce vrei să...
Nod 20 – Nichita Stănescu
Își încurcase între coastele mele aripa un vultur care credea că el cântă. Mi-a dat sângele pe gură, iar ochiul mi-era o băltoacă. -Nu, am strigat la el, harfă e...
Nod 21- Mozart și câinele spaniol – Nichita Stănescu
Alerg nebun și singur și în patru labe, să văd unde îl duc ca să-l îngroape. Au vrut în munți, dar munții nu aveau locuri, au vrut într-un copil fugit...
Nod 22 – Nichita Stănescu
O subțiasem strângând-o cu brațul drept de coasta mea, cădeam cu respirarea peste ea, o adumbream cu umbra vorbei ce eram, pe toată eu o albăstream când steaua cea din...
Nod 23 – Nichita Stănescu
Mi-am furat trupul de copil, l-am înfăşat şi l-am pus într-un coş împletit, - şi l-am azvârlit în fluviu să se ducă şi să moară în deltă. Nenorocitul, tristul şi...
Nod 24 – Nichita Stănescu
Gândacul acela ciudat avea trei capete în șir unul după altul. Privindu-l, m-am înspăimântat de neretezare. Mi-am zis atunci de mine că de ce aș fi firesc, când nu sunt,...
Nod 25 – Nichita Stănescu
Când m-am trezit din somn, cu dalta îmi cioplea genunchiul o durere rotunjită, sferică și foarte mare. O altă daltă îmi cioplea tot începutul ca pe o umbră mult mai...
Nod 26 – Nichita Stănescu
M-am însingurat pentru că am simțit că tu nu mă mai iubești, - lacrima mamei mele de gheață era, - stăteam și rânjeam și o rugam să plângă, dar iarnă...
Nod 27 – Nichita Stănescu
Să văd cum plouă peste epoleți și ruginesc pistoalele la șold mi-a spus copacul cel măreț când atârna de el soldatul mort legat cu ștreangul jugularei mele bătut de vânturi...
Nod 29 – Nichita Stănescu
Ce faci acolo, m-a-ntrebat Daimonul meu pe mine ce faci tu acolo? Capcane, nu vezi, eu fac capcane! Lațuri pregătesc și lanțuri pregătesc, nenumărate chei fără de lacăt! Ce faci...
Nod 28 – Nichita Stănescu
Daimonul meu vine de departe în gazda făpturii mele, eu știu când vine căci mă izbește cu ploi de stele, îmi umflă gleznele, țiitoarele mersului, îmi pâlpâie inima ca pe-o...
Nod 3 – Nichita Stănescu
Ochii mei nu mai plângeau cu lacrimi ci cu ochi, - orbitele mele nășteau întruna ochi, - ca să mă liniștesc, de-aș putea să mă liniștesc. Ah, am strigat, voi,...
Nod 30 – Nichita Stănescu
Marea era liniștită și oarbă, ca un copil care are albeață la ochi, - și ține întinsă mâna lui dreaptă, ca și cum ar putea să atingă cu ea ceva...
Nod 31 – Nichita Stănescu
Ce simte peștele spintecat, ce simte căprioara împușcată, ce simte boul la tăiere tăiat, ce simte piatra sfărâmată, ce simte musca tercită, ce simte șarpele în două, ce simte iarba...
Nod 32 – Nichita Stănescu
Mai stau o înserare, ca să văd, umbră din umbră cum se lasă, cum al luminii văzătoare, dur prăpăd devine de din ce în ce mai moale, cum se lungeşte...
Nod 33 – Nichita Stănescu
Am gândit un mod atâta de dulce de a se întâlni două cuvinte încât în jos înfloreau florile şi sus înverzia iarba. Am gândit un mod atâta de dulce de...
Nod 4 – Nichita Stănescu
Mi-am îngropat cuvintele de dragoste în pământ și beregata mi-am spânzurat-o de gât. Precis că sunt un sfânt și numai atât. Cele două picioare nici nu le mai simt și...
Nod 5 – Nichita Stănescu
El era un singur ochi peste tot, o singură gură de jur împrejur, un singur piept peste tot, o singură frunte de jur-împrejur. El era blestemat, de Fatum era blestemat....
Nod 6 – Nichita Stănescu
Mi-aduc aminte, căzusem de pe cal, și stam în iarbă înroșit, ca o făptură de oval și de furnici călătorit. Durerea mea era un principat, o țară putredă, nevorbitoare, fostul...
Nod 7 – Nichita Stănescu
Ceață deasă, luminiscentă, compactă, nu-mi văd nici mâinile, ceată umedă, vâscoasă, șerpuitoare, nu se văd nici măcar țăranii, nu se aud nici măcar caii, nici măcar lătrăturile de câine. Privirea...
Nod 8 – Nichita Stănescu
Mai singur sunt ca niciodată singur n-am ramură cu umbră și n-am rădăcini iubito, sunt ca un butuc pe care un călău retează scurt gâturile păsărilor migratoare. Mă voi înroși...
Nod 9 – Nichita Stănescu
- Ce e cu tine, m-a întrebat el - mi-e altceva - ți s-a făcut de plop, ți s-a făcut de iepure ți s-a făcut de șoarece, de taur, de...
Noi – Nichita Stănescu
Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru, ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul, ştim cel mai bine legea şi mersul înainte, suntem după nevoie şi lacrimă...
Nu cum sunt eu – Nichita Stănescu
Nu cum sunt eu sunt eu Ci cum eşti tu sunt eu Un fel de tu sunt eu Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.
Nu mai pâlpâie – Nichita Stănescu
Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea Cerul a obosit deasupra ta Hai, Nichita, strânge-ţi pleoapa de pleoapă, strânge-le Amurgul curge pe lângă ochii tăi uimiţi de parcă-ar...
Numărătoarea – Nichita Stănescu
Numărătoarea începe cu doi. Unul nu este numărabil Plouă Doamne şi transformi în noroi sufletul meu de câmp arabil Numărătoarea începe cu doi Unul nu este şi nici nu există...
Numai o clipă – Nichita Stănescu
Numai o clipă, spuse aerul păsării care zbura, Numai o clipă, lasă-mă numai o clipă sa nu fiu de faţă cu dumneata. Numai o clipă, numai o clipă, spuse inima...
O călărire – Nichita Stănescu
Lui Eminescu tânăr Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucise, se face depărtare, se face nisip. Mi-am întors către soare unicul chip, umerii mei smulg din goană frunzişe. Câmpul tăindu-l, pe...
O iederă să fii – Nichita Stănescu
Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă. O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând, când reci curenţii serii vin în pantă din cerul rezemat pe-un singur gând. Să-ţi...
O neliniște oarecare – Nichita Stănescu
Un aparte miros de umbră de frunză violent abator vegetal; o, jupuire de lumină de pe stele cu ochiul, cu ochiul cel mai nedorit. julitură de toamnă, de un fel...
Oase plângând – Nichita Stănescu
Dacă scuturi din mine toţi strămoşii mei, până la urmă, până la urmă va cădea din mine o stea! Ce viaţă, doamne, se mai înghesuie să curgă printre doi stâlpi!
Obediență – Nichita Stănescu
Când văz cum trece păsăretul triunghiular şi fâlfâind şi-auz cum urlă lin gornetul lehuz, un aer trimbulind şi vechii prieteni nu mai sunt decât o vagă-nchipuire şi-mi cântă pe acest...
Omul-fantă – Nichita Stănescu
Omul-fanta are indepartate origini. El vine din afara: din afara frunzelor, din afara luminii protectoare si chiar din afara lui insusi. Ia fiinta venind. Astfel, el se umple cu imaginile...
Orbite fără ochi și oarbe – Nichita Stănescu
Stelele trăgeau în noi cu razele lor omorîtoare. Cerul ne era ca un scut albastru. Nemaiputînd să avem două picioare, patru picioare aveam, potcovite nemăiastru. De pe spinarea zeului cad...
Orfeu în vechea cetate – Nichita Stănescu
Poetul, cu un şoim pe umăr intră în cetate. El se simte foarte tulburat şi întocmai ca steaua Canopus, cea din emisfera australă cea văzută numai de cei care poartă...
Orologiu cu statui – Nichita Stănescu
Pietrele deschid un ochi de piatră, oasele deschid un ochi de os. Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, şi latră din trei boturi, generos. E un schimb de ochi...