Inima se vărsa printre coaste, sufletul cădea în fluturare. Se ţineau de inelare, mîinile noastre, într-o veche, grea înserare. Eu mă rugam la umărul tău, mă rugam cu un fel de cuvinte albastre. Mă rugam astfel, mereu, pînă se-năspreau secundele
Cântec (8) – Nichita Stănescu
Dintre pietrele lungi pe care le-ating cu mana, privirea ta suna cel mai indepartat. Acum ti-o marginesc treptele albe, acum ti-o sfarseste luna pe care joaca aschiile soarelui cufundat Surasul tau, cu colturi abia arcuite deasupra-ntinderilor ovale de nisip, si
Cântec (9) – Nichita Stănescu
Vinule, de ce esti trist? Ea, acum, poate ca cere Frunzelor ingenunchere Troitei din somn, pe Crist Uite, lavita de ieri noduroasa si nebuna, asternuta-i doar cu luna cu bardace… cu taceri… Fierul plugului, olog, Poate chiar in noaptea asta
Cântec .Despărţirea de o vârstă – Nichita Stănescu
Totul ar fi trebuit să fie sfere, dar n-a fost, n-a fost aşa. Totul ar fi trebuit să fie linii, dar n-a fost, n-a fost aşa. Ar fi trebuit să fii un cerc subţire, dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Cantec de dragoste la marginea marii – Nichita Stănescu
Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci printre rocile tarmului, reci. Marea se va preface-n pasari stravezii, cate le-ncap ochii deschisi spre ea, si vor zbura falfaind, cand ai sa vii, pana-n piscul vazduhului cu o stea. Vor ramane
Cântec de drum – Nichita Stănescu
O să fugă câmpul înapoi, către ieri, către alaltăieri. Tu ai să stai la o fereastră de tren si ai să spui: uite acum o lună am găsit un epolet, acum un an, o sabie ruptă! O sa fugă înapoi
Cântec de iarnă – Nichita Stănescu
Noaptea a nins peste câmp cu pământ Tu unde ești, în ce gând? Crengile zvelte si goale în bezne dansează întruna… Uite-le sănii, uite-le glezne. Noaptea a nins peste câmp cu pământ si crengile zvelte, si goale, cu luna luneca
Cântec de iarnă II – Nichita Stănescu
Eşti atât de frumoasă, iarna! Câmpul întins pe spate, lângă orizont, şi copacii opriţi, din fuga crivăţului… Îmi tremură nările şi nici o mireasmă, şi nici o boare, doar mirosul îndepărtat, de gheaţă, al sorilor. Ce limpezi sunt mâinile tale,
Cântec de încurajare – Nichita Stănescu
Aşa cum ţăranul se urcă cu tălpile pe oalele arse ca să le dovedească rezistente şi de încredere bune, la vânzare, – îmi culc inima peste cuvinte ca să le vădesc de nerupt şi zic: încurajez femeia să nască, iarba
Cântec de primăvară – Nichita Stănescu
Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple. De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput. E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi