Uncategorized

Desi inima mea este ascunsa intre coaste, sa vezi tu ce poveste: mi-e foarte dor de tine. Desi schiopat putin si ma doare, oh, de la o vreme ma doare creanga cea groasa si cea mare de care s-a spanzurat

Ca şi cum un tăiş superior mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor, aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat, lăsându-şi pe cer capul fugitiv. Nu poate să moară deşi nu mai ştie ceea ce pentru el, odinioară, a fost

De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mai mult murisem Din visare mă aflasem Vino tu cu tine toată Ca să-ntruchipăm o roată Vino tu fără de tine Ca să fiu cu mine, mine O

O dungă roşie-n zări se iscase şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind, mi i-au atins. Mă ridicam din somn ca din mare, scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele, sprâncenele cristalizate de sare, abisele. Va

Bun, dar cu noi cum rămâne? Ei au fost mari, tragici, sfinţi… Ei au mâncat pâine, părinţilor noştri le-au fost părinţi. Dar noi, dar cu noi?… Lor le-a fost frig, au pătimit, au mers prin zăpadă, prin noroi, au murit

Îmi vine să plâng cu sânge, să rămân când apa curge şi să ling această rază care mă nechează. Mi-este foame de ce-i viu mi-e târziu de timpuriu…

Atât de mult o iubeam eu pe ea că însuşi cerul se curba albastru.

Coridor de ore, timp pierdut. Frunze zburătoare, ţări de toamnă. Străzile pe care am trecut în gâtlejul amintirii se răstoarnă. Trec secundele gravide; nasc urlând picături de ploaie repetate, vorbe ce s-au spus, îşi caută guri să se lase în

Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad inainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau ce cutremur au si ce culoare anume, si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale, si bluza ta, si inelul tau, si