Alb – George Bacovia Altfel – George Bacovia Amurg – George Bacovia Amurg violet – George Bacovia Belşug – George Bacovia Boemă – George Bacovia Ca mâine – George Bacovia Ca un vin – George Bacovia Contrast – George Bacovia
* * * Să descălecăm – Nichita Stănescu
Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintîi Iarăşi ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce poartă tot arginţi şi-arginţi de salbă, îngropaţi sub căpătîi Să descălecăm, degeaba fugărim caii întruna înspre taina îngropată sub
* * * Eu te-am rupt pe tine din aer – Nichita Stănescu
zeitate melodioasă, subţire, ca să-mi trec inelul braţului meu în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget. O, revărsare de mirosuri suave; alergare de iepuri; albine de ziuă; lină topire de lumi a gheţii! Alunecare a pletelor, geamănă cu singurătatea
*** – Nichita Stănescu
Ce fel de tren marfar eşti tu dacă ţi-e trupul meu şină de carne; Ce fel de măr eşti tu dacă ţi-e ramură viaţa mea? Eu locuiesc într-un tril de privighetoare Dorm cu ceafa pe nota Do şi-mi încălţ piciorul
*** – Nichita Stănescu
De tunete turbate or răbufni din nouri sau de-ar fi doar ecouri e inima-mi ce bate De picuri mari și grele or începea să plouă sau de-ar fi numai rouă sunt lacrimile mele. Dar… paparude, cin’să le pună-n drum să
*** Când biluțele dulci… – Nichita Stănescu
Când bilețele dulci îndrugi l-al tău iubit, mândruțo, oare tu te-ai întrebat vreodată cam ce-ar putea să facă un flecușteț de fată C-o scrisorică celui ce o a primit? Tot sărutând nebun un strâmb autograf într-un moment el totul îndrăgit-a
*** Când marea… – Nichita Stănescu
pentru cele două picături de rouă (să mi-o publice postum) Când marea își varsă din sine amarul și peștele cresc valuri și-atâta, iubită… de vrei izgonește-le. Când piscul văiugii își plânge în fulger fărâmele Cad așchii de stâncă, iubită… de-ți
*** E toamnă – Nichita Stănescu
E toamnă. Marea bate-n țărmul ud Și furioase valurile-njură Bolborosiri de spume se aud și cerul e mânjit cu nori de zgură. Sunt multe ceasuri și e încă ziuă pe nisipul țărmului pustiu Și rece suflă vântul și-n târziu și
***Mocnind tăciuni… – Nichita Stănescu
Mocnind tăciuni ascunși în scrum, pe coarda lirei să-i frământe s-a dus poetul deci să cânte în codrul trist de lângă drum. Tocată-n deal la vechiul schit se zbătea-n ecouri piua era un cer senin ca ziua de parcă zorii-ar
56 de ani – Nichita Stănescu
56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos! Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor speria de arama mea rasturnata, dar mai degraba am sa te pierd, adolescenta, fruct trecator al toamnei, la un ospat Si