Ferește-te să ai dreptate Când ești îndrăgostit. Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice altceva! Un om îndrăgostit când are dreptate E un om singur, Numai tristețea
Măiastră – Nichita Stănescu
Am născut o pasăre azi-noapte pe când întindeam privirea de la unu pân la şapte contemplând nemărginirea. Din privirea mea gravidă ea şi-a scos clonţul lividă şi-a zburat fâlf-fâlf departe până dincolo de moarte. Mi-am lungit privirea lungă foarte ruptă,
Marină – Nichita Stănescu
Înfăşurat într-un val strângând în braţe un peşte simt malul cu iarbă natal, cum mă izbeşte. Înfăşurat într-un corp, strângând în sine un cuget, mi-e strigătul orb lovit de un muget Înfăşuat într-un semn cu gura pe-o cifră, te-aud cum
Meteoritul lent – Nichita Stănescu
Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie undeva în părţile mai albastre ale cerului. Ca o spermă luminoasă şi leneşă, câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe. Cine ştie când se va
Mi se făcuse… – Nichita Stănescu
Mi se făcuse de altceva, de ceva sărat, de ceva acru, m-aș fi înmultit cu cerboaicele, m-aș fi ondulat tot mai sus unde-i apăsarea de la coloană, de la templul sacru, mi s-a făcut și nimeni nu m-a mai desfăcut
Mirabila sămânţă – Lucian Blaga
Mă rogi cu-n surâs şi cu dulce cuvânt rost să fac de seminţe, de rarele, pentru Eutopia, mândra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalţe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult decât prin oraşul rumorilor, c-o stăruinţă mai mare
9 Mai 1895 – Lucian Blaga
Sat al meu, ce porti in nume sunetele lacrimei, la chemari adanci de mume in cea noapte te-am ales ca prag de lume si poteca patimei. Spre tine tine m-a-ndrumat din strafund de veac, in tine cine m-a chemat fie
A fost cândva pământul străveziu – Lucian Blaga
A fost cândva pământul nostru straveziu ca apele de munte-n toate ale sale, în sine îngănând izvodul clar şi viu. S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale, de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu. Aceast-a fost când o
Amintire – Lucian Blaga
Unde eşti astăzi nu ştiu. Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ privirile tale erau albastre şi-nalte de tot. Zvon legendar se ridică din brazi. Ochi
Amurg de toamnă – Lucian Blaga
Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă. O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e