Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită a sufletului meu! Şi care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură şi eu! O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină! În veci printre steluţe
Stelele – Vasile Alecsandri
De la mine pân’ la tine Numai stele şi lumine! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Şi pe cer s-au aninat Cum se-anină despre zori Roua limpede pe flori!… Vărsat-am multe din
Strunga – Vasile Alecsandri
În pădurea de la Strungă Sunt de cei cu puşca lungă Care dau chiorâş la pungă! Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună, Care noaptea-n frunze sună, Feciori de lele nebună! Fă-te-n laturi, măi creştine, Dacă vrei să mergi cu bine, Să
Ţara – Vasile Alecsandri
Din umbra deasă-a norului Întins pe ţări străine Cu aripele dorului Voios revin la tine, O! cuib al fericirilor, O! ţară luminoasă, Comoara-a nălucirilor, Gradina mea frumoasă! Ş-avântul tinereţelor Ce-n sânu-mi se trezeşte, Prin lumile poeţilor Zburând mă râtâceste. Şi-n
Viscolul – Vasile Alecsandri
Crivăţul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se aşază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!… Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând
Anton Pann – Victor Eftimiu
Ca hogea Nastratin isteţ la minte Şi mucalit, poznaş precum Păcală, Din orice vorbă el făcea zicală, Trăgea, din orice fapt, învăţăminte. În luminiţa de opaiţ, cu migală Scria şi dăscălea pe-un blid de linte. Sărac şi singur, cine să-l
Copilărie – Victor Eftimiu
Când văd pe maidane copiii zvârlind Cu grele buhoaie în rontul de bile, Sau alţii, ochind în arşice cu ichiuri de plumb, Sau alţii, cercându-şi norocul la groapa cu nuci; Când văd pe maidane copiii zburdând, Sărind şi ţipând sau
Crizanteme – Victor Eftimiu
Aşteaptă-mă diseară la fereastră Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare … Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme, Să-mpodobim iubirea care moare … Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme … Sunt flori târzii, sunt florile din urmă, În viaţa
Cu morile de vânt… – Victor Eftimiu
Cu morile de vânt, cu Dulcineea Luptând, iubit, cumpliut, dar fără ură. Apoteoză anii mei trecură, Îmi știe universul epopeea. Cu zâmbetul pe frunte și pe gură, Am adorat, am preamărit femeia… O, tu, ce mi-ai rămas o viață, feea
De nu mă poţi iubi … – Victor Eftimiu
De nu mă poţi iubi, frumoaso, – Căci altul ţi-e stăpân pe veci – De ce, când te-ntâlnesc în cale O clipă – ochii nu ţi-i pleci ? De nu mă poţi iubi, frumoaso, Întoarce-ţi ochii de la mine ;