Daca te strâng, ramâne luna mereu pe sub tavanul stins. Secunda, ora, ziua, saptamâna îmi flutura de bratu-ntins. Tu taci si lasi sa fie fierul limbii de ceas, nedeslusit. Turla, -ti lipseste temnicerul. Trupule, capul despartit. Lasa sa curga prin
Cele Nouă Raiuri – Nichita Stănescu
Fiecarui pas al tau I se cade o caleasca. N-a cazut de mult o pleaca asa grea pe capul meu! Coltul strazii daca-l dai, ai si nimerit in rai. Ingerasi cu buci grasune, stau la poarta, sa te sune, caci,
Cheile – Nichita Stănescu
Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, Doamne, pentru o uşă uriaşă la al cărei lacăt nu am cum să ajung, decât
Cireşar – Nichita Stănescu
Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea din zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel de martori ai adolescenţei ruginind. Nimeni nu ne spune: bea, flămândule! Nimeni nu ne spune: însetatule! Curge primăvara pe sub fluturi, visător podeaua curge pe
Clar de inimă – Nichita Stănescu
Orele plutesc pe lângă umărul tău, Sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn. Şi cum se duc, se micşorează Mai înserat şi mai nocturn. Nu-mi pare rău, nu-ţi pare rău de ele, Dreaptă cum stai. Trecerea lor copilăroasă-aproape Şi suavă luceşte-n ochiul
Clepsidra – Nichita Stănescu
acă simt că te grăbești și asta prin puținul aer care-l respirăm, îmi declini culoarea-n pasta umbrei atârnând de ram. Și mă las în neîncrederi ondulat și mult suit precum verdele în iederi suspinânde spre zenit. Ca și cum aș
Coagula tristeţea deodată… – Nichita Stănescu
Coagula tristeţea deodată, ca-n valuri, trupul de mărgean, şi trupuri de-necaţi zvârlea din matcă privirea când mi-o prelungeam. S-a dus şi ora de azi. La radio s-a dat ora exactă: “Cling, clang” sau “Ping, pong” Toţi îşi privesc ceasurile numai
Colinda de inima – Nichita Stănescu
Voi colinda cu inima mea mergand prin zapada, mana mea in cinci colturi ca o stea incepe cuvinte sa vada. Bratul meu, o coada de cometa; umarul si pieptul meu – cer. Caldura lor secreta luceste albastru de ger. Sa
Colinda pe loc – Nichita Stănescu
Niciodată nu putem greşi prea mult din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta. Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi. Nici prea mult nu putem să trăim şi nici
Confesiune – Nichita Stănescu
De ce să stea îngerul cu aripile la gură înghesuit şi plângând în capul meu mai bine spargeţi-mi ţeasta murîndu-mă, să zboare din sinele meu El să-şi desfacă, plăpând aripile când încearcă să zboare eliberat de coajă de piele de