Vă spun, n-aş mai putea să zic nicicând vreo minciună, dacă mi-ar fi furate, luate şi jefuite toate amintirile. De n-aş ţine minte, în minţi, vă zic n-aş mai putea să spun nici o minciună. – Tu eşti tu? aş
Confesiunea zeului zburător – Nichita Stănescu
Înainte nu a fost absolut nimic Deodata nimicul a adormit si a început sa viseze. Astfel s-a nascut cifra zero. Nimicul a visat cifra zero. Cifra a adormit si a visat: cifra unu. Cifra unu a adormit si a visat
Contemplare – Nichita Stănescu
Precis că mă-nălţasem precis că mă lăţisem de îmi păreai suava visându-mă în vise. Ce tandră dungă lungă aşterne mâna ta împăturind cuvântul rostit altundeva. Ce mică şi subţire poţi tu ca să îmi fii pe multa de mulţime a
Cotropirea frunzelor – Nichita Stănescu
Smulgem frunzele şi facem pat din osul pomilor paştem iarba şi o toarcem prin burta flămânzilor. Ne uităm în sus, la stele, neştiind că-s mai departe frunzele din pom, acele scuturând în toamnă moarte. Nu-ntre oameni e cuţitul duşmănia, sfântă
Cu bulgări de zăpadă-n mâini – Nichita Stănescu
Cu bulgări de zăpadă-n mâini azvârl în focul veşnic. O zână, ninsă săptămâni, îmi ţine luna sfeşnic când, aplecat şi încordat, în focul veşnic bulgări reci azvârl, mai alb, mai nepătat decât au fost în veci. Se stinge? Nu se
Cu prietenii vorbind de Stelaru – Nichita Stănescu
Ca şi cum am putea să bem o frunză de umbră un iepure de urechi o ureche de auz… Ca şi cum ne-am căsători cu un vis visat de altul. Ca şi cum am dormi altcândva. * din volumul “Cărţile
Cu urechea sîngerîndă – Nichita Stănescu
Behăit de capră trupul tău mi l-ai ridicat în loburi ca să-mi fii cercel mult greu, roabă, romburi Pur auz, pură surzie şi nici cîntec şi nici gînd Doar atăta mi-ai fost mie “S” din “sînt” Cu urechea sîngerîndă de
Cum să mă-nșurubez în aer? – Nichita Stănescu
Cum să mă-nşurubez în aer, pământule? Cum să m-arăt din unghiul, al privirii, gândule, cu ce e mai puţin din mine dat pieirii? Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc neîntomnat şi-n azvârlire, plin de verdeaţă şi regesc
Cum se sfârşeşte o armată – Nichita Stănescu
La început generalul numit în limba latină Imperator mai apoi, căpitanii numiţi în limba latină centurioni după ei rănile în defilare după rănile în defilare prada de război: timpul ucis în sufletul barbarilor după timpul ucis în sufletul barbarilor înşişi
Curentare – Nichita Stănescu
Te-am văzut, tu m-ai văzut, noi ne-am văzut. Să-mi fi fost brăţară nervul, nor de iarbă şi păscut, să îmi fi zărit ieri evul… Dintre zări mă preling Doamne, stelelor piezişe Iartă-mă, m-aprind, mă sting Cu Isuşi pe cruci crucişe.