Un sunet ma înconjura şi ma ducea cu el pe peasupra oraşului, departe, pe sub norul cerului strabatut de fâşii alunecatoare de noapte. Voci joase vorbeau atât de incet încât adormeam şi ma trezeam între doua vocale, partea nevazuta a
Pe un pod de farmec – Nichita Stănescu
Pe un pod de farmec adesea am trecut întins între o frunză şi adierea ei aproape balerin pe cântecul tăcut un fel de doi legând pe unul cu un trei. Adeseori eu am trecut pe podul drept de nevăzut în
Pean – Nichita Stănescu
Nu trebuie înţelese sentimentele, – ele trebuie să fie trăite. Nu trebuie înţeleşi porcii, – ei trebuie să fie mâncaţi. Nu trebuie înţelese florile, – ele trebuie să fie mirosite. Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea, – lăsaţi-o pe ea
Peer Gynt – Nichita Stănescu
E tare frig, amarnic frig divin senin de sticlă și pomii suri cu ramul gol reînfloresc pe ziduri Resfiră vântul zurgălăi lipind pe geam petale pitici voinici în aer dau cu lăncii de mătase Prin vine sau aev-n gând petrece
Peisaj de iarnă – Nichita Stănescu
O vreme de argint masiv pe-alocuri innegrit de vreme, tintat cu sori, metalic tiv, la orizont scrasneste, geme Copacii de argint, tacand, din crengile de-argint, oprite, nemailovind, nemaisunand nici ore-ovale nici clipite par, cum ii intalnesti, asa, explozii impietrite, surde,
Pentru că înot și zbor în sus – Nichita Stănescu
Pentru că înot și zbor în sus, abia mă mai ajung din urmă amintirile ca niște bule de aer, undele mișcătoare. …Globuri străvezii, globuri reci, luminate și întunecate, azvârlindu-mi pe grumaz câte un trup de-al meu neimplinit, rămas din adolescență…
Pierderea ochiului – Nichita Stănescu
Aş ciocăni cu unghia pâna când n-aş mai avea unghie, şi cu degetul până când mi s-ar toci. Dar a venit la mine orbul şi mi-a spus: Lasă-ţi, frate, unghia-n pace, dacă ai cumva un ochi în vârful ei, de
Plantonul de noapte – Nichita Stănescu
Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi atât de destinşi, că portocalie pe chip le răsare faţa dintâi cea din copilărie. Singur plantonul e treaz şi-i priveşte în tăcere. Peste odihna lor, azi el are putere. Îi veghează privindu-i pe rând
Plautilla – Nichita Stănescu
( Se dedica lui Valeriu Matache ) Mai mă las și eu câteodată între un fel de plată nenăscut fiind nimeni nu mă va vedea murind Dar m-apuca dorul cel mai dor de coasta amânduror să mă nasc ca să
Ploaie în luna lui Marte – Nichita Stănescu
Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Pereţii odăii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă. O să te plouă pe aripi, spuneai, ploua