Noaptea a nins peste câmp cu pământ Tu unde ești, în ce gând? Crengile zvelte si goale în bezne dansează întruna… Uite-le sănii, uite-le glezne. Noaptea a nins peste câmp cu pământ si crengile zvelte, si goale, cu luna luneca
Cântec de iarnă II – Nichita Stănescu
Eşti atât de frumoasă, iarna! Câmpul întins pe spate, lângă orizont, şi copacii opriţi, din fuga crivăţului… Îmi tremură nările şi nici o mireasmă, şi nici o boare, doar mirosul îndepărtat, de gheaţă, al sorilor. Ce limpezi sunt mâinile tale,
Cântec de încurajare – Nichita Stănescu
Aşa cum ţăranul se urcă cu tălpile pe oalele arse ca să le dovedească rezistente şi de încredere bune, la vânzare, – îmi culc inima peste cuvinte ca să le vădesc de nerupt şi zic: încurajez femeia să nască, iarba
Cântec de primăvară – Nichita Stănescu
Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple. De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput. E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi
Cantec de trei – Nichita Stănescu
Noi suntem doi, tu esti singura, de-aceea te lasam sa faci ce vrei tu. Noi iti dam doua inimi; una o tinem in mine, cealalta o tinem in tine. Chipul tau il facem sa semene cu chipul nostru, asa cum
Cântec la drumul mare – Nichita Stănescu
I Motan m-aș fi dorit să fiu cu gheare și mustețe lungi, cu coada-n sus, cu blana-n dungi, c-un ochi verzui și-un ochi căpriu II La ceasul când târâș-grăpiș zăpada nopții se adună, eu, cocoțat pe-acoperiș, să urlu a pustiu
Cântec nesocotit – Nichita Stănescu
Ți-am meşterit bănuţi de fier, să-mi vinzi un ceas din sănii tăi zbucnind în vine zurgălăi, când flămânzeam de vis şi cer … … Dar scalda caldă, nurii puri iubeau ciorchinul cel mănat Şi inima ţi-ai semănat în colbul plin
Cântec singur – Nichita Stănescu
Mă-ntorc, la tine mă întorc Doiniri să se-nfiripe! Se frânge timpul între crengi În ore și în clipe… Hei… mâine-am să-ți aduc în ochi De-mi vei ieși-nainte, Un cântec vechi, un joc de doi Din sânge și cuvinte. Cântări de
Cântec singur II – Nichita Stănescu
Te-am hotârât cu ochii negri, deci fie noapte-ncercânatâ! …rămas departe, printre crenge, mă cheamă gândul tău de fată. Le-ai adunat în ochi cuvinte neștirilor nepângărite… Tâlhar hoinar, cu văz albastru și nins pe umeri de clipite, mă-ntorc, fugit din munti,
Cântec vechi de lună nouă – Nichita Stănescu
Ieșise-n calea sufletului meu aiurea, din trotuare, Dumnezeu, dar seara grea de stele și de lut ardea pe străzi si nu l-am cunoscut. În felinarele cu iz de scrum ochi de pisică-mi licăreau în drum și pasul greu mi se-asternea