Clempăn osul şi ciolanul şi izbesc luna cu anul Calcaneul mi-l înfig unde este cel mai frig Ţa, -ţa, -ţa, căpriţă, ţa Behăito, draga mea Dau şi eu cu mine-n tine şi cu verde-n albăstrime Vine norul şi ne plouă.
Tăria nopții – Nichita Stănescu
Preț pentru rezumatul la franceză I Din mi spre fa bemol, tăcerea coboară grav, ecou de glastră… … se stinge ultima fereastră pe strada Dobrogeanu-Gherea. II Un boulean brodat cu ață, pocnește-n umbre cu securea… … Se pierde-ncet, ducând aiurea,
Temă cu variaţiuni poezie : Partitura a III-a (se dedică lui Tilemachos Chytitis) – Nichita Stănescu
Lac de culoarea perlei, lac întins pe jos pe pământ, ah, tu, de ce eşti atâta de fricos şi te transformi în pasăre uriaşă şi vericală numai de spaimă că aş putea să mă înec în tine împiedicându-mă de un
Tema cu variațiuni : Partitura a II-a – Nichita Stănescu
De frică să nu mă înec în el lacul se stinsese în sine cum perla şi-adună gârla lumină în sine. De frică să nu mă înec în ea se făcuse balta opalină, pasăre zburând cu şapte aripi şi drept drept
Temă cu variațiuni : Partitura a V-a – Nichita Stănescu
Se dezgheţase cubul cel de gheaţă redevenind întors şi lung şi lac. Crezând că vreau să mă înec în dânsul deodată-n sus el a zburat. Şi dacă gheaţa i s-a fost topit în apă de frica lui de mine, şi
Tema cu variațiuni : Partitura a VI-a – Nichita Stănescu
Să fi crezut de mine lacul că sunt un simplu cal sau o descălecare de pe şa tinzând spre înecare de se făcu deodată vertical cu aripi de înaintare? Ce frică-i fuse de lăsă să plouă peşti dintr-însul când uită-te
Tema cu variațiuni : Partitura a VII-a – Nichita Stănescu
u te abate, nu te tulbura lacule ca o lacrimă. Îmi ţin cuvintele în gură ca pe nişte perle. Ele îmi cad din surâs numai pe o tavă de argint. Şezi blând, lacule, nu te scutura speriat. Niciodată n-am să
Temă cu variațiuni : Partitura I-a – Nichita Stănescu
Acest lac, baltă în creştere, opalină, luciu monstruos de nici un fel de alb, fără de copac în oglindă, deodată s-a scuturat şi a zburat drept în sus cu nişte aripi ciudate. Doamne, ce pasăre o fi dormit în faţa
Testament – Nichita Stănescu
Mă cîrpesc cu vorbe, cu substantive, îmi cos rana cu un verb. Nobile paleative de serv. Îţi scriu cu trupul meu viaţa şi mersul stelelor ţi-l scriu. Vocala cea mai lungă este aţa în care mortu-l cos, de viu. Căci
Testament latin – Nichita Stănescu
Când va fi să mor tăiaţi-mi capul! El n-a fost niciodată rudă cu trupul său. Trupul ardeţi-l! Capul îngropaţi-l. Ceea ce desparte un zeu, de lumină e cuvântul.